Elvețienii au respins categoric la referendumul de ieri propunerea Partidului Popular de extrema dreaptă de a înăspri, prin Constituție, regulile privind neutralitatea țării.
Peste 70% dintre alegători au votat împotriva iniţiativei. Ea ar fi permis guvernului să aplice doar sancțiuni impuse de ONU şi ar fi limitat posibilitatea de a adopta noi sancțiuni împotriva Rusiei.
În plus, ar fi fost limitată cooperarea militară cu NATO, cu excepția situațiilor în care Elveția ar fi fost direct amenințată.
Prin votul de ieri, alegătorii au respins însă încercarea conservatorilor naţionalişti de a limita libertatea de acțiune a guvernului în privința sancțiunilor împotriva Rusiei și a cooperării cu NATO.
Rezultatul scrutinului e considerat, totodată, un vot de încredere pentru actualul guvern al Elveţiei.