Extern

Putin, primit cu întrebări incomode în Alaska: „Domnule președinte, veți înceta să ucideți civili?”

video

Jurnaliștii prezenți pe pe pista bazei aeriene Elmendorf, din Alaska, la întâlnirea istorică dintre președinții american, Donald Trump, și rus, Vladimir Putin, l-au întrebat pe liderul de la Kremlin dacă va opri focul și va renunța la uciderea civililor în Ucraina. Președintele rus Vladimir Putin nu a răspuns.

Ați subestimat Ucraina, domnule Putin!” și „Domnule Putin, veți înceta să ucideți civili?” – i-au strigat jurnaliștii lui Vladimir Putin.

Putin a părut să facă un gest sugerând că nu a auzit întrebarea.

Cei doi președinți și-au strâns mâinile cordial, în fața jurnaliștilor, apoi s-au îndreptat împreună spre limuzina prezidențială americană, potrivit TVR Info. Într-un gest fără precedent, Trump și Putin au plecat împreună în limuzină, spre locul summitului.

Când Trump a dorit ca dictatorul nord-coreean Kim Jong Un să-l însoțească în mașină în timpul întâlnirii lor din Singapore din 2018, consilierii l-au convins să renunțe la idee, amintește CNN.

Citește și: Moment istoric la summitul din Alaska. Trump și Putin, față în față

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter