Politic

Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere la Bruxelles cu omologul român Oana Țoiu. Subiectele discutate

post-img
Mihai Popșoi, Oana Țoiu

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut, la Bruxelles, o întrevedere cu noua ministră a afacerilor externe a României, Oana Țoiu.

Miniștrii de externe au abordat prioritățile de pe agenda bilaterală și evoluțiile legate de procesul de integrare europeană, inclusiv rezultatele primului summit Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurat recent la Chișinău. Mihai Popșoi a accentuat importanța sprijinului constant oferit de România pentru parcursul european al Republicii Moldova.

„Parteneriatul strategic cu România este esențial pentru dezvoltarea Republicii Moldova și pentru procesul nostru de integrare europeană. Discuțiile de astăzi au reconfirmat cât de solidă este legătura noastră și cât de ferm este angajamentul României de a ne sprijini în acest parcurs”, a punctat ministrul Mihai Popșoi.

„România rămâne un partener de încredere în susținerea parcursului european. Relația apropiată dintre țările noastre se bazează pe încredere, respect și sprijin reciproc”, a menționat ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu.

La finalul întrevederii, ministrul Popșoi a adresat omologului român invitația să efectueze, în perioada următoare, o vizită în Republica Moldova.

Citește și: Țoiu, la primul său Consiliu al UE. „Sprijinim R. Moldova și reziliența în fața războiului hibrid”

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter