Cei 52 de asistenți sociali din municipiul Bălţi sunt sprijin şi ajutor pentru cei 600 de bătrâni de care au grijă. Le deschid zilnic porţile, le cumpără pâine și medicamente și, poate cel mai important, le oferă alinare. Pentru majoritatea vârstnicilor, asistenții sociali nu sunt doar angajați ai sistemului social, ci oameni care le țin loc de familie.
La ai săi 86 de ani, Raisa Frumusachi, din satul Elizaveta, se mișcă greu. O căzătură a ținut-o imobilizată mai multă vreme. Cea care i-a deschis uşa casei în fiecare zi este asistenta socială, Ludmila Spătari.
RAISA FRUMUSACHI, beneficiară: Ne ajută, badaprosti. mulţumesc că mi-a trimis aşa un ajutor. Doamne ce aş face eu singură, am patru copii dar toţi sunt plecaţi, toţi sunt cu lucru.
Asistenta socială mai are grijă de alţi 10 beneficiari. Le face cumpărături, curățenie, le achită facturile și îi încurajează.
LUDMILA SPĂTARI, asistent social: Rudele sunt plecate peste hotare şi ei se bucură de noi că venim şi îi ajutăm şi le acordăm un moment, nu atât cu lucru, dar chiar vorba., compătimire.
Munca de asistent social este una grea și, adesea, nevăzută. Presupune mult efort şi răbdare.
ELENA CERIBAŞ, asistent social: Noi ne străduim ca fiecare persoană care e luată luată la evidenţă să aibă un vivel cât mai bun de viaţă, să nu fie izolat de societate. Un ajutor şi un umăr pentru persoanele în etate şi pentru persoanele cu handicap.
ELENA MELNIC, asistent social: Le achităm facturile, îi ajutăm cu treburile casnice, facem cumpărături la magazin, aducem ceea ce ne cere beneficiarul. În ajutăm în situaţiile grele. Îmi place să ajut oamenii.
În municipiul Bălți sunt 52 de asistenți sociali care oferă îngrijire la domiciliu.
IULIANIA VRABIE, şef serviciu de îngrijire la domiciliu, Bălţi: Beneficiază persoanele care sunt singuratice, persoane pensionate, care sunt cu grad de dizabilitate, sunt încadrate în acest grad și plus persoane care necesită o internare din spital, necesită susținere și sprijin din partea unei persoane terțe.
Salariul lunar al unui asistent social comunitar începe de la şase mii de lei.