Centrul Național Anticorupție va continua să lucreze pentru cei „care nu se pot liniști și cred că sunt acolo (în funcție, n.r.) pentru altceva decât pentru a asigura securitatea statului la traversarea hotarului”, a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu, joi dimineață, în contextul perchezițiilor la Postul vamal Leușeni, precum și al reținerilor din ultima perioadă din cadrul Serviciului Vamal.
„Unii nu se învață minte, iar alții își fac treaba. Atâta timp cât unii n-o să se lepede de obiceiurile prostești și tare nocive de a băga mâna în buzunarele oamenilor, atâta timp CNA o să-și facă treaba. Ăsta este mesajul, gândesc că poate a trece. N-o să treacă! O dată o să treacă, a doua oară, dar mult n-o să treacă”, a spus Igor Grosu în fața jurnaliștilor.
Citește și: Un alt angajat al Serviciului Vamal a fost reținut. CNA a descins la Leușeni
Joi dimineață, ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză pornită pe fapte de corupție. Sunt vizați mai mulți angajați ai Postului vamal Leușeni.
Anterior, au fost reținute alte două persoane din Serviciul Vamal: șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, și șeful Postului Vamal Intern Căușeni, Cristian Olărescu.
Citește și: Iurie Gorea și Cristian Olărescu, în arest preventiv