Social

Un nou serviciu digital: Șoferii pot vedea online încălcările surprinse de camerele de trafic

post-img
Mcabinet

Ministerul Afacerilor Interne anunță că șoferii pot vizualiza rapoartele generate automat de sistemele de monitorizare rutieră direct în platforma MCabinet, disponibilă la adresa mcabinet.gov.md. Noul funcțional, integrat în secțiunea „Contravenții”, oferă acces la informații detaliate despre încălcările surprinse de camerele de supraveghere din trafic.

Rapoartele includ data, locul, numărul de înmatriculare al vehiculului și imaginile foto asociate abaterilor constatate. Astfel, șoferii pot analiza circumstanțele fiecărei încălcări, pot înțelege mai bine comportamentul propriu în trafic și pot evita repetarea greșelilor, contribuind la creșterea disciplinei și responsabilității rutiere.

Funcționalitatea a fost dezvoltată prin colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Tehnologii Informaționale al MAI și Agenția de Guvernare Electronică. 

Autoritățile îi încurajează pe șoferi să se autentifice în cabinetul personal virtual, utilizând semnătura electronică, pentru a verifica periodic rapoartele foto — fie din curiozitate, fie din precauție, pentru a se asigura că nu există neconformități.

În situațiile în care este emis un proces-verbal contravențional, amenda poate fi achitată simplu și rapid prin aplicația EVO.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter