Uniunea Europeană a decis noi sancțiuni ce vizează dintr-o singură dată aproape 1.600 de entități și indivizi având legătură cu războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, au declarat miercuri surse diplomatice de la Bruxelles, citate de AFP, potrivit Agerpres.
Acest pachet de sancțiuni, care prevede înghețarea activelor în UE și o interdicție de intrare pe teritoriul blocului comunitar, a fost aprobat de reprezentanții celor 27 de state membre, înaintea unei adoptări oficiale de către miniștrii lor de externe luni, la Luxemburg, au precizat sursele citate.
În detaliu, aceste restricții vizează 743 de persoane și 826 de entități, toate legate de complexul militar-industrial rusesc, potrivit diplomaților de la Bruxelles.
Circa 77 de noi înscrieri pe această listă neagră a UE au fost de asemenea aprobate în urma recentelor alegeri pentru Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal), calificate drept antidemocratice de către Bruxelles, între care trei membri ai comisiei electorale de la Moscova, conform surselor citate.
Aceasta va ridica la aproape 4.500 numărul total de persoane și entități sancționate de UE din cauza războiului purtat de Kremlin în Ucraina.
Franța a cerut și obținut cu două săptămâni în urmă retragerea de pe această listă a oligarhului ruso-uzbek Alișer Usmanov, invocând rațiuni de 'securitate națională', spre marea nemulțumire a mai multor țări UE, care au denunțat un precedent periculos.
Luxemburgul, în siajul Franței, a reușit să obțină retragerea de pe lista neagră a UE a omului de afaceri rus Mihail Fridman, amintește AFP