Social

Fuzionarea Universității din Cahul cu UTM: Perciun promite investiții garantate de Guvern

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun

Universitatea de Stat din Cahul și Universitatea Tehnică a Moldovei pot începe procesul de fuziune. Guvernul a votat astăzi proiectul de lege de creare a Centrului Universitar "Bogdan Petriceicu Hasdeu", inițiativă ce a împărțit mediul academic în două tabere. Ministrul Dan Perciun sustine că centrul va beneficia de o autonomie largă, garantată. Cele două instituții vor fi reorganizate până în septembrie 2026.

În cadrul Universității Tehnice din Moldova, Universitatea din Cahul va avea un alt statut juridic, de centru universitar. Cursurile vor continua în aceeași cladire la fel si profesorii.


DAN PERCIUN ministrul Educației și Cercetării: Avem un angajament clar din partea Universității Tehnice să dezvoltăm noi specialități acolo în sudul Moldovei, mai ales specialități inginerești, IT, viticultură care să contribuie la economia generală. Noi am mers și am discutat cu ei, cei din Universitatea din Cahul, ne-au rugat să le garantăm investițiile, să le păstrăm autonomia instituțională, nu doar declarativ, dar și să o consființim în niște acte juridice superioare. De aceea noi am decis să facem un lucru neîntânit în cazul altor hotărâri de fuziune, să prevedem aceste garanții expres în horărâre de Guvern.


DANIELA DANILOVA jurnalist TVR MOLDOVA: Hotărârea de Guvern mai presupune ca, timp de patru ani, statul sa investească cel puțin 10 milioane de lei anual în acest centru universitar, bani pentru dezvoltarea instituției. În același timp, în conducerea UTM va fi și o funcție de prorector pentru comunitatea academică locale, iar în Senat vor fi minim 10 locuri pentru cei de la Cahul.


Decizia de reorganizare a fost și criticată in comunitatea academică și societatea civilă. Unii cred că centrul universitar va fi lipsit de dreptul de a lua propriile decizii.


DAN PERCIUN ministrul Educației și Cercetării: Obiectivul nostru, al Ministerului Educației, este să ne asigurăm că pe termen mediu și lung la Cahul va exista un centru universitar puternic, suficient de atractiv pentru ca elevii din sudul țării să vrea să-și facă studiile la Cahul. Ne dorim un centru care să răspundă așteptărilor economice ale regiunii și să reprezinte un pol de intelectualitate la Cahul.


În prezent, în centrul universitar din Cahul sunt 385 de studenți la licență cu frecvență și 48 de profesori.

author-img_1

Daniela Danilova

Reporter