Grigore Gacikevici, fostul președinte al Băncii de Economii, riscă 15 ani de închisoare în dosarul privind acordarea unor credite neperformante care ar fi provocat un prejudiciu de circa 3 miliarde de lei. Procurorii au cerut câte 13 ani de detenție pentru alți patru foști membri ai Comitetului de Creditare, după finalizarea dezbaterilor judiciare în dosar.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, pe 22 iunie 2026, în cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au fost finalizate dezbaterile judiciare în cauza penală în care foști membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii sunt acuzați de încălcarea regulilor de creditare și a politicilor de acordare a împrumuturilor.
Potrivit procurorilor, în 2005–2012, fostul președinte al Banca de Economii SA, Grigore Gacikevici, împreună cu alți patru membri ai Comitetului de Creditare al băncii, au acordat credite neperformante mai multor agenți economici.
Creditele au fost acordate cu încălcarea normelor interne și a principiilor de prudență bancară, în lipsa unei analize reale a capacității de rambursare, în baza unor dosare incomplete, în privința unor beneficiari insuficient verificați, fără stabilirea clară a surselor de rambursare, precum și în condițiile unor garanții insuficient evaluate sau monitorizate. Totodată, mijloacele financiare au fost utilizate în unele cazuri în alte scopuri decât cele declarate.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, procurorii au solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv în privința celor cinci inculpați, cu punerea acesteia în executare imediată din sala de ședință. Pronunțarea sentinței a fost stabilită pentru data de 30 iulie 2026.
Acest dosar a fost transmis în instanţa de judecată în aprilie 2013. De atunci, Gacikevici a fost reținut de mai multe ori și eliberat. Mai întâi, el a fost rețimit în 2015, apoi în martie 2017.
În același an, Centrul Național Anticorupție relata că Gacikevici era bănuit de încălcarea regulilor de creditare în perioada în care se afla în fruntea Băncii, prin acordarea unui credit de 1,7 milioane de euro unui agent economic.
CNA preciza totodată că el risca o pedeapsă cu închisoare de până la șapte ani. Printre inculpaţi se află ex-şeful Direcţiei Credite, ex-şeful Direcţiei securitate şi fostul şef al Direcţiei juridice. Fostul procuror general, Eduard Harunjen, anunţa în 2018 că pe numele lui Gacikevici au fost intentate 17 dosare penale.
Citește și: Datoria lui Șor față de BEM a trecut la Finanțe. Cât a reușit statul să recupereze de la condamnat?În mai 2020, procurorul general Alexandr Stoianoglo menționa că suma creditelor nerambursate, care figurează în dosarele Gacikevici, este de peste 100.000.000 de dolari, iar oamenii legii continuă investigaţiile.
Gacikevici s-a aflat mult timp în Federaţia Rusă, unde a publicat mai multe cărţi de poezie pentru copii. În ianuarie 2022, Gacikevici a devenit câștigătorul unui concurs literar.