Politic

Ședința comună a comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Camera Deputaților a Parlamentului României va avea loc joi la Chișinău

post-img
Ședință comună

Ședința comună a comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Camera Deputaților a Parlamentului României va avea loc joi, 23 martie, la Chișinău, anunță Serviciul de presă al Legislativului.

O delegație a Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților a Parlamentului României, condusă de președinta comisiei, Laura Vicol, se va afla, în perioada 22 – 24 martie, în vizită la Chișinău. Membrii delegației vor avea o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Agenda vizitei mai include întrevederi cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și ai Grupului parlamentar de prietenie cu România.

Totodată, parlamentarii români se vor întâlni cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte de actualitate, printre care reforma justiției și parcursul european al țării noastre.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter