În Rusia cresc nemulţumirile faţă de controlul tot mai strict al internetului. Zeci de persoane au depus plângeri împotriva măsurilor impuse de guvern, care au dus la întreruperi frecvente ale conexiunilor mobile, blocarea unor aplicații populare de mesagerie și restricționarea accesului la mii de site-uri și servicii digitale. Decizia afectează puternic mediul de afaceri, iar criticile au început să curgă chiar şi din rândul susţinătorilor Kremlinului.
Autoritățile de la Moscova spun că restricțiile sunt necesare din motive de securitate, în contextul războiului cu Ucraina. Însă criticii susţin că miza reală este controlul tot mai strict asupra spațiului digital.
Boris Nadejdin, politician din opoziție: “Guvernul vrea pur și simplu să îi izoleze pe cetățenii ruși de restul lumii și să îi oblige să folosească doar aplicații precum Max. Dar oamenii nu vor asta, înțelegeți? Oamenii se opun”.
Sarkis Darbinyan, avocat, expert în drepturi digitale: “La începutul anului, Putin a legalizat această practică. A semnat o lege care permite oprirea comunicațiilor prin decret prezidențial, iar Serviciul de Securitate al Federaţiei Ruse o pune în aplicare. Practic, serviciile pot controla mult mai ușor accesul la internet, pentru a lăsa active doar site-urile aprobate”.
Efectele se resimt deja în economie, iar mediul de afaceri avertizează că întreruperile frecvente ale internetului afectează serios activitatea companiilor.
Alexander Șohin, șeful Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia: “Restricțiile asupra internetului au îngreunat viața atât pentru companii, cât și pentru cetățeni. Înțelegem că sunt legate de securitate, dar sperăm să fie găsită o soluție echilibrată”.
În ultima perioadă, tot mai mulţi ruşi au asupra lor hărți tipărite, întrucât întreruperile de internet afectează funcționarea aplicațiilor de navigație. De la începutul restricţionării mediului online, vânzările de hărți tipărite în capitala Rusiei au crescut cu aproape 50 la sută, faţă de perioada anterioară.