Comisia Helsinki din Congresul SUA a condamnat joi interferenţa „malignă” a Rusiei în alegerile prezidenţiale din România, relatează tvrinfo.ro.
„Condamnăm în termenii cei mai fermi posibil interferenţa malignă a Rusiei în alegerile din România. România este un partener exemplar al Statelor Unite şi un aliat NATO. Poporul român îşi preţuieşte suveranitatea şi independenţa şi merită să trăiască liber de imperialismul rus şi de planurile delirante ale criminalului de război Putin. Îndemnăm poporul român să fie vigilent în alegerile prezidenţiale din acest weekend„, transmit preşedintele comisiei, Joe Wilson, şi Steve Cohen, membru, citați într-o declaraţie publicată pe site-ul comisiei.