TV Network
Canalele TVR
Extern

„Operațiunea Vivaldi”. Ucraina confirmă o contraofensivă în estul Ucrainei, la nord-vest de Donețk

post-img
Unele surse rusești au început să recunoască progresele ucrainene în zonă

Ucraina a confirmat pentru prima dată că desfășoară o contraofensivă în zona de la nord de Lîman, în estul Ucrainei, la nord-vest de orașul Donețk și la nord-est de Sloviansk, transmite Institutul pentru Studiul Războiului. Operațiunea, denumită „Vivaldi”, este condusă de Corpul 3 de Armată al Ucrainei.

Comandantul corpului, generalul de brigadă Andrii Bilețki, a declarat pe 15 septembrie că forțele ucrainene au eliberat aproximativ 85 de kilometri pătrați. 

Potrivit acestuia, militarii ucraineni au recucerit localitatea Serednie și au îndepărtat grupurile rusești din Novoselivka, Iarova, Oleksandrivka și de la periferia localității Korovii Iar. Bilețki a precizat că acestea reprezintă doar primele rezultate ale operațiunii.

O componentă importantă a contraofensivei este atacarea logisticii rusești. 

Potrivit Corpului 3 de Armată, dronele ucrainene au lovit depozite de combustibil și muniții, centre de comunicații și puncte de comandă la distanțe de până la 120 de kilometri de linia frontului. Ucraina susține că atacurile au afectat aprovizionarea trupelor ruse din regiunea ocupată Lugansk.

Institutul pentru Studiul Războiului  notează că unele surse rusești au început să recunoască progresele ucrainene în zonă. Potrivit evaluării institutului, acestea complică planurile Rusiei de a încercui dinspre nord și sud așa-numita „centură de fortificații” din Donețk, care include Sloviansk și Kramatorsk.

Informațiile privind amploarea exactă a câștigurilor teritoriale nu pot fi verificate independent în totalitate. Totuși, ISW apreciază că evoluțiile de la nord de Lîman ar putea afecta ofensiva rusă în direcția Sloviansk.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor