Politica de securitate națională şi sistemul național de apărare sunt rezultatele unui proces construit pe valori și repere fundamentale, fiind expresia consensului și a efortului comun. Într-un context geopolitic dinamic, turbulent și impredictibil, precum cel de astăzi, trebuie să avem un răspuns adaptat și eficient în fața riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților cu care ne confruntăm. Continuăm "Pastila de securitate" – o campanie de informare, realizată în parteneriat cu CID NATO în R. Moldova şi Divizia Diplomație Publică a NATO.
Apărarea este un domeniu fundamental şi distinct al securităţii naţionale, care se află într-o relaţie de interdependenţă cu procesele de dezvoltare a statului pe dimensiunile: politică, socială, economică, tehnologică, militară, diplomatică, informaţională şi instituţională.
Astfel, apărarea națională este multi-dimensională și nu ține numai de competența Ministerului Apărării, care face parte, alături de alte instituții, din sistemul național de apărare a Republicii Moldova. De exemplu: apărarea civilă (protecţia civilă) revine in stituţiilor statului abilitate prin lege (pompieri, poliţie etc.) de a proteja populaţia, bunurile acesteia, la nevoie (în caz de calamităţi naturale, incendii etc.) şi de a preveni producerea unor accidente ecologice.
Conform legislației Republicii Moldova, sistemul naţional de apărare cuprinde conducerea, forţe, mijloace şi elemente ale infrastructurii, precum și acţiuni menite să asigure apărarea ţării.
Conducerea sistemului naţional de apărare a Republicii Moldova se realizează de către Parlament, Preşedintele țării, Guvern, Ministerul Apărării şi alte autorităţi publice în limitele stabilite de Constituţie şi de alte acte normative.
La acţiunile de apărare a ţării participă și Serviciul de Informaţii şi Securitate, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat care planifică, desfăşoară activităţi şi prezintă informaţiile necesare pentru organizarea apărării naţionale.
De asemenea, pentru apărarea națională sunt valoroase elementele de infrastructură. Scoaterea din funcţiune, distrugerea, neutralizarea acestor elemente pot afecta ireparabil capacitatea de apărare a țării.
Drepturile şi obligaţiile cetăţenilor în domeniul apărării naţionale sunt stabilite de legislaţie. Iar autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice şi agenţii economici, indiferent de tipul de proprietate, au obligaţia de a satisface comenzile necesare asigurării apărării naţionale integral şi în termenele stabilite prin contract pe timp de pace şi cu prioritate pe timp de război. De regulă, statele adoptă politici de apărare care pot să decurgă din politicile și strategiile naţionale de securitate deja adoptate. În același timp, un stat poate să aleagă una din următoarele variante pentru a-și asigura apărarea naţională: (-) fie singur, de exemplu, adoptând un statut de neutralitate, fie o doctrină a luptei întregului popor; (-) fie împreună cu alte state în cadrul unui sistem de apărarea colectivă la nivel regional sau internațional, cum ar fi NATO.
Nu putem neglija insa faptul că, în contextul mediului actual de securitate, unde termenul de război nu a dispărut, statele nu pot să-și asigure pe deplin securitatea singure, chiar dacă și-au declarat statut de neutralitate, cum este cel al Republicii Moldova. În acest caz, formula parteneriatului sau semnarea tratatelor bilaterale sunt apreciate ca instrumente de consolidare a apărării prin colaborare.
În același timp, din perspectiva politicii naționale de securitate, Republica Moldova participă în cadrul instituţiilor internaţionale de securitate colectivă, precum Organizaţia Naţiunilor Unite.
Textul este oferit de către Centrul de Informare și Documentare privind NATO.
