Actualitate

Flota aeriană a Republicii Moldova din cimitirele de vechituri

video

Republica Moldova are 25 de avioane şi elicoptere, dar cele mai multe dintre ele sunt nefuncţionale şi zac în cimitirele de vechituri de pe aerodromurile din Chişinău, Bălţi şi Mărculeşti. Nu pot fi vândute, odată cu intrarea în vigoare, în 2017, a unor prevederi legislative. Nici readucerea lor în stare de zbor nu este rentabilă din punct de vedere economic.

Statul deţine prin două intreprinderi 5 avioane cu destinaţie civilă, toate nefuncţionale şi 20 de elicoptere. Doar unul dintre acestea are certificat de navigabilitate şi este într-o misiune umanitară a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Un elicopter de tip Mi-8 destinat transportului de persoane oficiale se află la Mărculeşti. Pe timpuri, cu el au zburat foştii preşedinţi ai Republicii Moldova, Vladimir Voronin şi Mihai Ghimpu.


NICOLAE CLICHICI, administrator, Aeroportul Internaţional Chişinău: „Cred că din 2015 - 2016 nu a mai fost utilizat deoarece nu au fost cerinţe. Zborul cu elicopterul este destul de costisitor, şi probabil că statul, la momentul actual nu are o cerere mare pentru astfel de servicii”.


Elicopterul produs în anul 1986 este întreţinut de către angajaţii aeroportului Mărculeşti. A fost achiziţionat din România, unde a fost folosit chiar de fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu. Exteriorul si interiorul sunt într-o stare bună. Elicopterul a fost reparat capital în 2017 dar nu are certificat de navigabilitate.


NICOLAE BOICO, jurnalist TVR MOLDOVA: „Elicopterul a efectuat ultimul zbor de verificare în anul 2021. De atunci este parcat pe aeroportul din Mărculeşti. Lunar, personalul aeronautic îl menţine în stare de funcţionare şi îi porneşte motoarele”.



Şi la Aeroporul din Chişinău stă parcat, de mai mulţi ani, un avion de tip YAK-40 fabricat în anul 1979. În anul 2003, Vladimir Putin l-a dăruit preşedintelui de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.


SERGHEI BURDUH, şef, Departamentul Operaţional, AIC: „Primii vreo doi ani, aeronava dată opera rute cu primele persoane din stat. Deci, preşedintele ţării, prim-ministrul, preşedintele Parlamentului. Mai apoi, în Europa au fost introduse nişte standarde mai stricte referitor la zgomot şi emisiile de CO2 şi aeronava dată, după caracteristicile tehnice, nu se încadra în parametrii daţi”.


NICOLAE BOICO, jurnalist TVR MOLDOVA: „Pe 2 ianuarie 2007, aeronava a efectutat ultimul zbor pe cursa Chișinau-Praga având 22 de pasageri la bord. Pe atunci, era în gestiunea fostei companii de stat AIR MOLDOVA și făcea curse regulate spre România, Cehia, Ucraina și Cipru. În 2010, avionul a fost scos în vânzare pentru suma de 430 de mii de dolari, dar nu s-au găsit cumpăratori”.


Avionul are nevoie de reparatii substanţiale care nu mai sunt rentabile. Acum este in gestiunea Întreprinderii de Stat Moldaeroservice, aflată in insolventa.


Nouă elicoptere sunt și pe aerodromul din Bălţi. Doar câteva dintre ele mai pot fi repuse în funcţiune. In prezent, statul nu poate vinde aparatele de zbor pe care le are în proprietate şi nici ceea ce a mai rămas din ele din cauza unor ambiguităţi legislative.


ROMAN COJUHARI, director, APP: „Anterior, până în 2017, întreprinderile puteau să vândă ei singuri bunurile cu permisiunea fondatorului. Astăzi doar APP-ul poate vinde bunurile imobile care sunt în proprietatea statului. Respectiv niciun act normativ nu se face referire şi la aeronave. Acum noi pe de o parte analizăm şi legislaţia şi am făcut şi nişte interpelări la ministere să vedem ce se întâmplă cu aeronavele când urmează a fi valorificate”.


Uniunea Veteranilor Aviaţiei Civile "Aviator" din Republica Moldova a propus autorităţilor construcţia unui muzeu al aviaţiei civile, unde pot fi expuse aeronavele nefunctionale.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter