Igor Dodon a devenit din nou ținta ironiilor după ce a lansat un scenariu despre un presupus complot internaţional, chiar în Parlamentul Republicii Moldova. În viziunea lui, Guvernul ar pregăti, nici mai mult, nici mai puţin, răsturnarea lui Aleksandr Lukaşenko, președintele Bielorusiei. Totul a pornit de la iniţiativa unor deputaţi PAS de a crea un grup parlamentar pentru susţinerea Belarusului democratic. Teoria lui Dodon ar fi ajuns până la Kremlin, numai că Moscova i-a dat peste cap scenariul. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a recunoscut că nici măcar nu auzise despre un asemenea plan.
IGOR DODON, deputat, Partidul Socialiştilor: PAS-ul de urgenţă vrea să se ocupe, astăzi, în Parlament, de răsturnarea lui Lukashenko. Băi, voi sunteţi sănătoşi? Unde e R. Moldova, cu problemele ei, şi unde e Belarus?
Întrebat despre presupusul plan al Chişinăului de a-l răsturna pe Lukaşenko, Dmitri Peskov a părut luat prin surprindere.
DMITRI PESKOV, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: (Jurnalist) - Dodon a anunţat că actuala conducere a R. Moldova, în frunte cu Maia Sandu, formează în Parlament un grup de sprijin pentru opoziţia belarusă, Tihanovskaya, cu scopul de a-l răsturna pe preşedintele Lukashenko... - Nu, nu știm nimic despre asta. Sincer să fiu, nu am auzit niciodată despre așa ceva.
Teoria lui Dodon s-a răspândit pe Internet. Au apărut imediat postări ironice. A fost reevocată şi celebra poveste a lui Lukaşenko, despre locul din care Ucraina ar fi pregătit atacul asupra Belarusului.
ANDREI CURĂRARU, expert Comunitatea Watchdog: Lui Igor Dodon îi lipsesc nişte naraţiuni, care să îl pună în evidenţă ca pe un lider adevărat al opoziţiei pro-ruse şi el le inventează pe loc. Le inventează, aş spune eu, nu foarte creativ. Asta crează, mai degrabă, acest efect comic. Nu facem altceva decât să ne amuzăm de un lider care nu îşi poate găsi un mesaj sau identitatea, care vrea să fie atât de pro-rus, încât găseşte comploturi anti-ruseşti sau anti-bieloruse, acolo unde ele nu sunt.
Teoria lui Igor Dodon a fost preluată şi de alții.
VASILE COSTIUC, deputat, Democraţia Acasă: Ştiţi ce proiecte au ei pe ordinea de zi? Cum salvăm Belarusul, cum îl dăm jos pe batiko Lukashenko.
ANDREI CURĂRARU, expert Comunitatea Watchdog: Nu mă miră această sincronizare. Este o sincronizare care se produce permanent. Atunci când are nevoie, Vasile Costiuc se sincronizează, în zeflemea, aşa cum poate el să o facă bine. Dar, ştie să repete naraţiunile de care au nevoie cei de la Kremlin.
În realitate, proiectul nu spune nimic despre răsturnarea lui Aleksandr Lukaşenko. Cei 19 deputaţi PAS au propus reconstituirea Grupului parlamentar pentru susţinerea "Belarusului Democrat", structură care a existat şi în legislatura precedentă. Grupul este conceput ca o platformă de dialog şi susţinere pentru forţele democratice şi societatea civilă din Belarus.