Episcopul Ilarion reținut la sfârșitul lunii mai în Cehia pentru posesie de droguri și eliberat două zile mai târziu a fost transferat de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse într-o altă misiune în America de Sud.
Ierarhul a fost reținut cu droguri în timp ce se deplasa de la o slujbă din Karlovy Vary spre Budapesta unde locuiește, transmite Denik N.
În urma percheziției, oamenii legii au descoperit trei pungi cu pulbere albă trimise la expertiză. „Putem confirma că analiza a demonstrat că substanța confiscată este cocaină”, au declarat autoritățile cehe.
De partea cealaltă, ierarhul rus a numit arestarea sa ca fiind „un fel de acțiune planificată”. Ulterior, printr-un decret semnat la 3 iunie 2026 de patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril, mitropolitul Ilarion (Alfeev) a fost eliberat din funcția sa anterioară, invocându-se „circumstanțe obiective” care nu mai permit continuarea activității sale în Cehia.
Potrivit aceluiași decret, acesta a fost transferat în Episcopia Argentinei și Americii de Sud, urmând să slujească la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Santa Rosa, Brazilia, precum și la Biserica Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul din Campina das Missões, unde va și locui.
Ilarion a condus anterior Departamentul pentru Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind considerat practic ministrul de Externe al instituției religioase.
Considerat cândva un apropiat al patriarhului Kirill, liderul influent al Bisericii Ortodoxe Ruse și aliat al lui Vladimir Putin, Ilarion a intrat în dizgrația conducerii bisericii în ultimii ani.