Pentru ca sportivii să cunoască care sunt regulile jocului unui sport curat, Agenția Națională Antidoping semnează anual acorduri de colaborare cu federațiile de profil din Republica Moldova. O asemenea înțelegere a fost inițiată și cu reprezentanții rugby-ului, care vor avea parte de mai multe cursuri de informare referitor la alimentație și medicină.
Președintele Federației de Rugby și directorul Agenției Naționale de Antidoping au semnat ieri acordul de colaborare pentru acest an. Sportivi, antrenorii și cei din staff-ul tehnic, vor trebui să fie prezenți la un seminar, unde vor fi informați despre substanțele farmaceutice interzise dar și alte detalii despre alimentație și medicină.
ARTIOM JUCOV, director, Agenția Națională Antidoping, Republica Moldova: "Sportivul primește o listă interzisă. Sportivul primește informația referitor la procedura de control doping, despre riscurile dopajului și despre drepturile și responsabilitățile sale."
De fapt, fiecare federației este obligată să fie în posesia unui asemenea înțelegeri cu Agenția Națională de Antidoping. În caz contrar, sportivi ar putea să nu fie admiși la competițiile internaționale.
ANATOLIE CURECHI, președinte, Federația de Rugby, Republica Moldova: "Semând acest acord, federația permite Agenției Naționale de Antidoping, îi deschide ușa ca în orice moment, orice sportiv să fie, fără înștiințare, verificat."
VEACESLAV TITICA, selecționer, naționala de rugby, Republica Moldova: "Pentru mine ca antrenor este foarte important să cunoaștem lista de preparate pe care le putem utiliza, alimentarea suplimentară sau complexul de vitamine."
Deocamdată, Agenția Națională de Antidoping a semnat 52 de acorduri de colaborare cu 90 de federații din Republica Moldova.