Justiție

Președintele Maia Sandu convoacă astăzi, 20 martie, Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu situația excepțională din justiție

post-img
CSS

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, va convoca astăzi, 20 martie, ora 14:00, Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu situația excepțională din justiție.

„Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Înțeleg că judecătorii au decis totuși să blocheze curățarea justiției și să pună în continuare piedici în calea restaurării dreptății în R. Moldova”, a spus președintele R. Moldova Maia Sandu.

Amintim că cele mai recente modificări ale Legii cu privire la CSM stipulează că noul CSM urmează să fie format din 12 membri: șase judecători de carieră, care reprezintă proporțional sistemul judecătoresc: patru – din cadrul judecătoriilor, unul – din cadrul curţilor de apel şi unul – din cadrul CSJ, precum și șase membri ai societății civile, votați de Parlament, după ce trec și ei prin evaluarea Comisiei Pre-Vetting.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter