La solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana) a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în privința procurorului investigat în cazul accidentului de la Bahmut, Călărași.
Cercetarea acestuia continuă în cadrul grupului de urmărire penală format din reprezentanții mai multor organe, sub conducerea PCCOCS. Pe parcursul investigațiilor, procurorul învinuit pe dosar beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.
Preliminar, cel care manevra căruța nu s-ar fi asigurat, ar fi ieșit la drumul principal și ar fi fost loviți violent de mașină. A fost inițiată și expertiza tehnică pentru a stabili dacă șeful Procuraturii Ungheni avea viteză excesivă. În mașina lui nu erau pasageri. Dosarul a fost preluat de Procuratura municipiului Chișinău pentru a investiga cât mai corect cazul.