TV Network
Canalele TVR
Actualitate

O nouă dronă a fost doborâtă de militarii români în zona Tulcea

post-img

O dronă care a pătruns ilegal în spațiul aerian al României a fost doborâtă sâmbătă dimineață de un pilot român aflat la bordul unui avion F-16. Incidentul s-a produs la aproximativ 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, transmite tvrinfo.ro.

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că drona a fost doborâtă în jurul orei 8:30.

„În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). Drona a fost doborâtă de un pilot român dintr-un avion F-16”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat că aparatul de zbor a fost detectat de radarele Ministerului Apărării Naționale la ora 8:22. Potrivit acestuia, drona a fost lovită la ora 8:34, la 9,6 kilometri vest de Sfântu Gheorghe.

„Încă o dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români în această dimineață, la ora 8:34, la 9,6 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe. Drona a fost observată de radarele MApN intrând în spațiul nostru aerian la ora 8:22 și a fost lovită câteva minute mai târziu de un avion de vânătoare F-16 românesc”, a transmis Radu Miruță.

Locuitorii județului Tulcea au primit un mesaj RO-ALERT prin care au fost avertizați asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian. Autoritățile le-au recomandat oamenilor să se adăpostească în beciuri sau în spații de protecție civilă, iar în lipsa acestora să rămână în interiorul locuințelor, departe de geamuri și pereții exteriori.

Avertizarea a avut o durată estimată de 90 de minute. Acesta a fost al doilea mesaj RO-ALERT transmis de autorități în noaptea de vineri spre sâmbătă.

author-img_1

Serghei Rusu

Reporter