Justiție

Un nou atac nocturn asupra Ucrainei/ Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone

post-img
Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un nou atac nocturn asupra țării.

Atacul a avariat infrastructura critică din orașul Sumî, unde câteva mii de familii s-au confruntat cu pene de curent, a adăugat el, într-o declarație postată pe aplicația de mesagerie Telegram. Și orașul Odesa, situat în sudul Ucrainei, a fost ținta unui atac masiv cu drone în noaptea de vineri spre sâmbătă, soldat cu moartea unui om, potrivit primarului său, Ghennadi Truhanov, citat de Agerpres.

'Odesa a fost atacată de drone inamice; peste 20 de aparate s-au apropiat de oraș din diferite direcții', a declarat primarul. 'Infrastructura civilă a fost avariată în urma acestui atac. O clădire rezidențială este în flăcări; salvatorii scot persoanele prinse în incendiu', a adăugat el. 'Până acum, avem confirmarea că un om a fost ucis', a mai declarat primarul. 'În ciuda desfășurării forțelor noastre de apărare antiaeriană, există pagube la infrastructura civilă, în special la clădirile rezidențiale', a declarat guvernatorul regional, Oleg Kiper. La rândul său, Ministerul Apărării rus a raportat pe Telegram distrugerea și interceptarea a 87 de drone ucrainene vineri seară, inclusiv 48 în regiunea Briansk, la granița cu Ucraina, și cinci în regiunea Moscova, din care două se îndreptau spre capitală.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter