Recomandări

Deputata PAS Marcela Adam: „Cum zicea Grigore Vieru „ Cât caracter, atâta țară”, iată că Maia Sandu reprezintă astăzi cea mai mare forță și caracter pentru progresul Republicii Moldova și integrarea în UE”

post-img
Deputata PAS Marcela Adam: „Cum zicea Grigore Vieru „ Cât caracter, atâta țară”, iată că Maia Sandu reprezintă astăzi cea mai mare forță și caracter pentru progresul Republicii Moldova și integrarea în UE”

La emisiunea "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova s-a purtat o discuție amplă despre importanța femeilor în societate și în politică, subliniindu-se faptul că în ultimii ani rolul femeilor devine din ce în ce mai vizibil, inclusiv în contextul Republicii Moldova.

Iuliana Gorea Costin, ambasadoarea Republicii Moldova la Consiliul Europei anii 1999–2005, a subliniat diferența dintre anii 1990 și prezent, prin faptul că astăzi, prin completarea puterii masculine, femeia și-a găsit locul chiar la nivelul cel mai înalt politic, nu doar în parlament, dar și în administrația prezidențială. 

”Este o mare diferență între anii `90 și în prezent. S-a aruncat în mare parte semința pentru ca femeia să fie parte firească a societății, să completeze ceea ce însemna puterea masculină în politică, dar și în administrație și diplomație. Astăzi avem exemple concrete care ne demonstrează că femeia și-a găsit locul chiar la nivelul cel mai înalt politic, nu doar în parlament, dar și în administrația prezidențială, de asemenea în diplomație avem mult mai multe femei. A însemnat spargerea unor stereotipuri, care au necesitat efort și putere, alt tip de putere decât cea masculină. Nu mă refer la forță, ci la puterea adevărată care înseamnă răbdare, perseverență, căldură, înțelegere și în mod special capacitatea de a renaște de fiecare dată. Grigore Vieru spunea că „ Femeia este al cincilea anotimp”. Într-adevăr, în femeie se revarsă atâtea și atâtea ecostaze, care sunt noi și noi cuceriri, iar una dintre cele mai esențiale, este cea de a renaște, capacitatea de a fi mama, prietenă, soră, colegă, soție. Iată sunt niște dimensiuni de cucerit și de însușit până la urmă. ”

Marcela Adam, deputată PAS a menționat că în vremuri atât de tulburi, la șefia Comisiei Europene, la șefia Parlamentului European și la președinția Republicii Moldova, sunt femei puternice ce reprezintă o mare forță și caracter. 

„Vreau să remarc modificările pe care le urmărim astăzi în paradigma politică la nivel European, pentru că în timpuri atât de complicate, în vremuri atât de tulburi, la șefia Comisiei Europene și la șefia Parlamentului European, se află femei puternice. Și ne bucurăm foarte mult că în aceste vremuri tulburi la președinția Republicii Moldova este la fel o femeie puternică. Pentru că, așa cum zicea Grigore Vieru „ Cât caracter, atâta țară”, iată că Maia Sandu reprezintă astăzi cea mai mare forță și caracter pentru progresul Republicii Moldova și integrarea în UE. ”

Totodată, scriitoarea Maria Pelchin, a subliniat în cadrul emisiunii: „Mie mi se pare că femeia, nu pentru ideologie se emancipează, ci pentru fericirea ei și a speciei. De ce avem infermieră, avem fermieră, avem menajeră, dar nu avem doctoră, președintă, primară. Adică acolo unde avem o limbă a puterii, rămâne genul tare, masculenitatea, iar feminitatății i se permite în gramatică să-și exerseze doar acolo unde nu este putere.” 

Emisiunea poate fi vizionată integrală în continuare: 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter