Social

Speranță pentru copiii bolnavi de cancer: primul lot de medicamente gratuite a ajuns în R. Moldova

post-img
Medicamentele vor fi distribuite în secțiile de oncologie și hematologie pediatrică de la Institutul Oncologic, asigurând continutatea tratamentului pentru toți copii diagnosticați cu cancer din Republica Moldova.

Republica Moldova a recepționat, astăzi, 23 martie, primul lot de medicamente gratuite pentru tratamentul copiilor diagnosticați cu cancer, livrat prin intermediul unei platforme globale, informează Ministerul Sănătății. Evenimentul a avut loc la Institutul Oncologic.

„Recepționarea acestui prim lot de medicamente pentru tratamentul cancerului pediatric marchează o etapă importantă în consolidarea capacității sistemului de sănătate de a răspunde unor patologii complexe. În oncologia pediatrică, timpul contează. Orice întrerupere poate influența evoluția bolii, dar și încrederea familiilor în capacitatea noastră de a fi alături de ele. Din această perspectivă, aderarea Republicii Moldova la platforma globală depășește dimensiunea unei simple livrări. Aceasta presupune introducerea unui cadru stabil de aprovizionare, bazat pe standarde internaționale de calitate, trasabilitate și monitorizare”, a subliniat ministrul Sănătății, Emil Ceban.

Primul lot de medicamente, livrat prin intermediul mecanismului de procurări al UNICEF, include medicamente esențiale utilizate în tratamentul tuturor tipurilor de cancer la copii. Medicamentele vor fi distribuite în secțiile de oncologie și hematologie pediatrică de la Institutul Oncologic, asigurând continutatea tratamentului pentru toți copii diagnosticați cu cancer din Republica Moldova.

Din anul 2018, Republica Moldova se numără printre țările care au contribuit la procesul de lansare a Inițiativei globale pentru cancerul pediatric, inițiată de OMS, având obiectivul de a crește rata de supraviețuire a copiilor diagnosticați cu cancer din întreaga lume. În 2025, țara noastră a fost selectată printre cele șase țări eligibile pentru aderare la platforma globală, datorită angajamentului demonstrat în consolidarea controlului cancerului pediatric și a progreselor obținute în cadrul Inițiativei globale pentru cancerul la copii, acordul de aderare fiind semnat de Ministerul Sănătății și Biroul Regional OMS pentru Europa pe 12 iunie 2025.

În baza acestui acord, Republica Moldova va beneficia, timp de cinci ani, de livrări regulate de medicamente esențiale, de calitate garantată, oferite gratuit pentru tratamentul cancerului la copii. În următoarea perioadă, urmează să sosească și alte loturi cu medicamente esențiale pentru tratarea cancerului la copii.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter