Tiraspolul acuză Chișinăul de tergiversarea aprovizionării cu gaze a regiunii transnistrene după ce autoritățile moldovenești au solicitat date cu privire la consumatorii de pe malul stâng al Nistrului pentru o implementare rapidă, transparentă și responsabilă a ajutorului umanitar oferit de Uniunea Europeană.
„Salutăm, desigur, asistența europeană, dar ceea ce face Chișinăul neutralizează în esență propunerile europene. Ianuarie se apropie de fapt de sfârșit. Suntem fără gaz, fără lumină, fără funcționarea normală a instituțiilor sociale și fără un sistem de sprijin în general. Întreprinderile noastre stau pe loc, iar Chișinăul este ocupat cu pregătirea propunerilor europene și, strict vorbind, nu vedem niciun grant”, a spus pretinsul ministru de externe de la Tiraspol, Vitalii Ignatiev.
De cealaltă parte, autoritățile de la Chișinău pledează pentru depolitizarea subiectului.
„Pentru a cunoaște exact necesitățile regiunii, reprezentanții întreprinderilor electroenergetice din stânga Nistrului să prezinte în cel mai scurt timp date dezagregate în privința categoriilor/numărului de consumatori din infrastructura critică – casnici, spitale, școli, centre sociale ș.a. –, volumelor de resurse utilizate de aceste categorii în diverse perioade, distribuțiilor pe ore și zile ș.a.”, se menționează într-un comunicat al Biroului Politici de Reintegrare.
„În baza cifrelor obținute, autoritățile constituționale vor putea stabili volumele necesare de gaz și energie electrică ce trebuie contractate pe piața liberă, iar mecanismul de livrare va fi asigurat de Energocom. Compania Energocom a fost desemnată responsabilă de toate achizițiile din acest grant.”
Uniunea Europeană pune la dispoziția Republicii Moldova un pachet de sprijin imediat de 30 de milioane de euro pentru depășirea efectelor crizei provocate de Rusia și Gazprom în urma refuzului de a livra gaz în stânga Nistrului.
Suportul va fi oferit pentru siguranța livrărilor de energie electrică în perioada imediat următoare pe ambele maluri ale Nistrului, dar și pentru reducerea presiunii tarifelor pentru cetățenii noștri.