Activitatea agențiilor Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Republica Moldova și alinierea programelor de asistență la prioritățile naționale de dezvoltare au fost analizate, astăzi, la Guvern. Discuția a avut loc în cadrul ședinței Comitetului executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și al Oficiului Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS), la care a participat prim-ministrul Dorin Recean.
Premierul a mulțumit pentru sprijinul oferit Republicii Moldova de către cele trei entități ONU, axat pe fortificarea capacităților instituțiilor publice, incluziunea refugiaților, îmbunătățirea coeziunii sociale, promovarea rezilienței demografice, dezvoltarea economică și protecția socială.
„Asistența pe care o primim este importantă nu doar pentru a face față provocărilor actuale, dar și pentru a valorifica oportunitățile de dezvoltare. În realizarea scopului nostru strategic de integrare europeană sunt necesare multiple transformări, iar expertiza oferită de agențiile ONU pentru implementarea acquis-ului comunitar ne ajută să avansăm mai rapid pe această cale”, a subliniat premierul Dorin Recean.
Șeful Executivului a accentuat că activitatea Guvernului este centrată pe continuarea reformei justiției, asigurarea supremației legii – aspecte esențiale pentru realizarea celorlalte obiective ale autorităților. De asemenea, este urmărită sporirea încrederii investitorilor, creșterea nivelului de digitalizare a serviciilor și susținerea creșterii economice, pentru a realiza mai multe investiții sociale.
Membrii Comitetului executiv al PNUD, UNFPA și UNOPS au apreciat parteneriatul strategic cu autoritățile Republicii Moldova, evoluțiile în realizarea reformelor-cheie, precum și sinergia agendei de integrare europeană și Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, care vin să asigure un viitor prosper și incluziv pentru toți oamenii din Republica Moldova.
Comitetul executiv al PNUD, UNFPA, UNOPS efectuează o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 2-4 decembrie curent. Membrii Comitetului se vor întâlni cu mai mulți miniștri, reprezentanți ai autorităților publice locale și alți parteneri naționali, pentru a stabili necesitățile curente de asistență, corelate cu prioritățile naționale de dezvoltare.