Arbori prăbuşiţi, beciuri inundate şi maşini blocate în trafic. Au fost consecinţele precipitaţiilor care au căzut fără întrerupere, în Republica Moldova, pe parcursul zilei de ieri. Meteorologii anunţă însă că nu vom scăpa curând de vremea ploioasă. Deşi se încălzeşte în zilele următoare, precipitaţiile de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice, vor continua în următoarele şapte zile.
În urma precipitaţiilor de ieri, autorităţile au intervenit pentru înlăturarea arborilor doborâți de vânt. Mai multe beciuri au fost inundate, iar oamenii au avut nevoie de ajutor. Şi echipele de drumari au acţionat pe mai multe sectoare pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale de pe partea carosabilă, înlăturarea nămolului şi curăţarea sistemelor de scurgere.
SERGHEI DIACONU, director, centrul Naţional de Management al Crizelor: Situaţia în ţară este stabilă. Noi eram pregătiţi pentru aceste condiţii climaterice nefavorabile. Nu avem raportate, nici din partea autorităţilor publice locale, nici din partea Ministerului Infrastructurii, nici din partea Ministerului Mediului, nici din partea IGSU nu au raportat localităţi inundate. Avem câteva apeluri de la cetăţeni care au declarat despre arbori prabuşiţi în diverse raioane sau despre inundarea beciurilor. Acolo se lucrează de către IGSU.
Meteorologii prognozează precipitații pe întreg teritoriul țării și pentru zilele următoare. Acestea vor fi însoţite izolat de descărcări electrice și intensificări ale vântului.
NADEJDA STOLEAR, şefa secţiei prognoze, Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu: Ploile care au fost ieri ziua şi noaptea aceasta, practic ar trebui să încetinească după-amiază, dar totuşi pentru următoarele şapte zile nu scăpăm de ploi deoarece practic în fiecare zi, mai mult pe parcursul zilei avem prognozate izolat ploi de scurtă durată, cu descărcări electrice. Temperatura va oscila între 12 şi 18 grade noaptea, şi 23- 29 de grade Celsius pe parcursul zilei. Se încălzeşte.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să evite deplasările în timpul furtunilor, în special în zone deschise, să nu se adăpostească sub copaci bătrâni, stâlpi de electricitate sau construcții deteriorate şi să închidă geamurile și ușile locuințelor pentru a preveni pătrunderea apei și a curenților puternici de aer.