Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina „în aer, pe mare şi infrastructurile energetice”, a afirmat duminică preşedintele francez Emmanuel Macron în declaraţii pentru jurnalul Le Figaro.
Duminică mai devreme, înaintea unui summit privind Ucraina la Londra, premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Parisul şi Londra lucrează la „un plan” pentru a pune capăt luptelor. Avantajul unui astfel de armistiţiu este că „ştim să-l măsurăm”, în timp ce frontul este imens, „echivalentul liniei Paris-Budapesta", a spus preşedintele francez.
Prin urmare, încetarea ostilităţilor nu ar viza iniţial luptele terestre. Pentru că, „în caz de încetare a focului, ar fi foarte greu de verificat dacă frontul este respectat”, a explicat Emmanuel Macron.
Posibilitatea desfăşurării de trupe europene, la care Franţa şi Marea Britanie sunt dispuse să participe, ar veni doar într-o etapă ulterioară, a continuat el, potrivit TVR Info.
„Nu vor exista trupe europene pe teritoriul ucrainean în următoarele săptămâni„, a declarat Emmanuel Macron pentru Le Figaro. „Întrebarea este cum folosim acest timp pentru a încerca să obţinem un armistiţiu accesibil, cu negocieri care vor dura mai multe săptămâni şi apoi, odată pacea semnată, o desfăşurare” de trupe, a adăugat el. „Vrem pacea. Nu o vrem cu orice preţ, fără garanţii", a subliniat şeful statului francez.
Parisul şi Londra caută să obţină o plasă de siguranţă americană pentru trupele care ar fi eventual trimise în Ucraina după un acord de pace, ca garanţii de securitate pentru Kiev. Cele două ţări europene doresc ca Statele Unite să poată asigura o formă de protecţie acestor trupe dacă ar fi vizate de ruşi.
Potrivit unor responsabili francezi, Parisul şi Londra caută, de asemenea, să reînnoiască firele unui dialog între preşedinţii american Donald Trump şi ucrainean Volodimir Zelenski care au discutat violent vineri în Biroul Oval al Casei Albe.
„În zilele următoare, ar trebui să reuşim să punem lucrurile în mişcare din nou", a afirmat Emmanuel Macron, la întoarcerea de la summitul de la Londra.
Preşedintele francez a menţionat şi reuniunea de joi a şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene de la Bruxelles, menită să pregătească creşterea în putere a apărării europene cu o majorare a cheltuielilor militare.
„De trei ani, ruşii cheltuiesc 10% din PIB pentru apărare. Prin urmare, trebuie să ne pregătim pentru viitor, fixând un obiectiv de aproximativ 3% sau 3,5% din PIB", a declarat el pentru Le Figaro.
Comisia Europeană urmează să propună planuri pentru a finanţa efortul militar, fie că implică utilizarea unor fonduri existente, fie recurgerea la împrumuturi comune, a subliniat Emmanuel Macron.
„Iniţial, ne trebuie, fără îndoială, 200 de miliarde de euro pentru a putea investi", a declarat el.
În cele din urmă, preşedintele francez şi-a confirmat disponibilitatea de a deschide un dialog cu alte ţări europene privind descurajarea nucleară franceză.
„Cei care doresc să aprofundeze dialogul cu noi vor putea, dacă este necesar, să fie asociaţi la exerciţiile forţelor de descurajare. Aceste schimburi vor contribui la dezvoltarea unei veritabile culturi strategice între europeni„, a spus el, reafirmând că „preşedintele Republicii este cel care ia decizia total suverană şi întotdeauna confidenţială de a folosi armele nucleare".