Un bărbat a avut nevoie de intervenția salvatorilor, după ce a rămas blocat până la brâu în nămol, la malul unui iaz din satul Ghiliceni din raionul Telenești. Cazul a avut loc ieri, 3 decembrie,
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 13:21. La fața locului au fost îndreptate două echipe de pompieri și salvatori. Ajunși, la fața locului, pompierii au stabilit că un bărbat era blocat în nămol, până la brâu, la distanța de aproximativ 50 de metri de la mal și nu putea ieși de sine stătător.
Astfel, angajații IGSU cu ajutorul echipamentului special au reușit să scoată bărbatul din nămol la malul lacului. Bărbatul a fost predat Serviciului medical de Urgență, pentru îngrijiri medicale. Bărbatul nu a fost transportat la spital, fiind înafara oricărui pericol.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii despre riscurile ce pot apărea în contextul înregistrării temperaturilor oscilante și apariției pe unele sectoare ale lacurilor și râurilor din țară a formațiunilor de gheață. Astfel, persoanele sunt îndemnate să evite aflarea și mersul pe bazinele acvatice. De asemenea, pescarii sunt rugați să evite pescuitul la copcă sau orice activități pe gheață, întrucât există riscul prăbușirii în apă. În caz de situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024, angajații IGSU au reușit să salveze de la înec 347 de persoane dintre care 78 de copii.