Politic

La Chișinău a fost organizată o recepție dedicată Zilei Naționale a României

video

La Chişinău a avut loc recepţia organizată de Ambasada României în Republica Moldova, cu ocazia Zilei Naționale a României. La evenimentul, care a avut loc în avans, au participat oficialități de rang înalt, diplomați, reprezentanți ai mediului de afaceri şi oameni de cultură, care au împărtăşit aceleaşi valori comune - de la limbă până la solidaritate și un viitor comun european.

Ambasadorul României la Chişinău, Excelenţa Sa Cristian-Leon Ţurcanu, a reiterat sprijinul continuu al statului român pentru Republica Moldova în mai multe domenii de activitate, de la economie şi energetie până la cultură.


EXCELENŢA SA CRISTIAN-LEON ŢURCANU, ambasadorul României în Republica Moldova: Sunt mândru că acum oamenii de aici se pot concentra pe dezvoltarea societăţii şi a economiei. Sunt mândru că România este un susţinător ferm, consecvent şi predictibil pentru viitorul pe care cetăţenii şi l-au ales. Împreună reflectăm la direcţia în care mergem, la drumul nostru comun. Noi împreună producem o transformare reală a societăţii. Prietenia profundă dintre cele două maluri ale Prutului este un legământ temeinic, trainic şi devine mai puternic cu fiecare proiect comun finalizat şi cu fiecare generaţie care se învaţă să gândească şi să acţioneze european.


MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: Ne vom putea apăra mai bine rezilienţa doar prin continuarea proiectelor care leagă cele două maluri ale Prutului. Infrastructura rutieră şi feroviară, podurile, conexiunea energetică. Proiecte care nu ar fi posibile fără suportul şi generozitatea României pentru care suntem recunoscători, aşa cum suntem recunoscători pentru tot ajutorul pe care îl primim de la Bucureşti, care ne-a fost întotdeauna alături în momentele dificile prin care am trecut.


Recepția a fost şi un bun prilej de reconfirmare a valorilor comune - democrație, libertate, solidaritate și un viitor comun european, toate construite pe respect și cooperare durabilă.


ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministrul Republicii Moldova: Am devenit foarte aproape în ultimii ani. Mă bucur că guvernările de pe ambele maluri ale Pruturi au aceleaşi obiective şi facem foarte multe proiecte în comun, construim poduri.


IGOR GROSU, președintele parlamentului Republicii Moldova: Mulţi multi ani înainte ţară puternică, ţară cu potențial extraordinar, ţara care ne ajută extraordinar de mult. Să stea drepţi, ei drepţi şi noi încrezuţi în forţele noastre.


MONICA BABUC, director Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chişinău: Ziua Unirii spirituale a tuturor românilor. Mă bucur că de fiecare dată şi în fiecare an la 1 decembrie constatăm că numărul de colaborări de proiecte comune între Republica Moldova şi România creşte exponenţial.E vorba nu numai de cultură, e vorba în special acum de economie, de dezvoltare socială.


Ziua Naţională a României este celebrată pe 1 decembrie.

author-img_1

Irina Mihailici

Reporter