Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, și fostul bașcan al UTA Găgăuzia, Irina Vlah, s-au întâlnit pe 10 iulie la Moscova cu viceprim-ministrul Federației Ruse, Aleksandr Novak.
„În cadrul discuțiilor, partea rusă și-a exprimat disponibilitatea de a păstra și dezvolta legăturile multiseculare cu Moldova, dar și deschiderea pentru cooperare cu acele forțe politice care pun interesele naționale mai presus de jocurile geopolitice", potrivit unui comunicat al Partidului Viitorul Moldovei.
Subiectul principal al întrevederii l-a constituit revenirea la livrările directe de gaze din Rusia către Moldova.
„Acest lucru este esențial pentru a asigura Moldovei un preț adecvat la gaz și energie electrică, pentru a reduce tarifele și a elimina neliniștea oamenilor înainte de o nouă iarnă”, a declarat Tarlev.
Republica Moldova a renunțat la gazele rusești în toamna anului 2022, după ce gigantul rusesc Gazprom a redus unilateral la jumătate livrările contractate de Moldovagaz. În decembrie 2022, autoritățile de la Chișinău au decis să ofere gazele rusești regiunii transnistrene. Pe 31 decembrie 2024, Rusia a stopat unilateral livrarea de gaze în Republica Moldova, motivând problema tranzitului pe teritoriul Ucrainei.
Acum promotori fervenți ai apropierii de Rusia, atât Vasile Tarlev, cât și Irina Vlah au rude apropiate cu afaceri bănoase în România. Vasile Tarlev a indicat în declarația de avere că soția sa, Greta Tarlev, și-a ridicat în 2024 salariul de la o companie de transport rutier de mărfuri înregistrată în Iași. La Iași, mai are firmă și a doua fiică a familiei Tarlev, compania oferă în chirie mașini de lux.
În cazul Irinei Vlah, cumnata acesteia este cofondatoare a două companii în România, la Galați: o firmă este specializată în comerțul cu produse cerealiere și transportul rutier și maritim de mărfuri, iar cea de-a doua în comerțul cu fructe.
Fosta guvernatoare susține că afacerile nu sunt ale ei, ci ale fratelui său, Serghei Vlah.