Îl cunoaște o ţară de pe platourile de filmare şi din tot ce a semnat în lumea cinematografiei. A hotărât să-şi depăşească poziţia de regizor, scenarist, de producător, să vină în fruntea Ministerului Culturii și să creeze o fortăreață pentru oamenii de artă şi pentru cultura românească. Invitatul emisiunii Portret Obiectiv din această seară este Sergiu Prodan, ministrul Culturii Republicii Moldova.
,,Puterea trebuie dată celor care nu și-o doresc. Celor care o percep ca pe o obligație, celor care vor să facă ceva, dar nu tind spre putere”, spune Sergiu Prodan despre putere.
Care sunt celelalte roluri ale lui Sergiu Prodan, pe lângă cel de ministru? Câtă cultură există în politică, de ce viața bate filmul și cine sunt oamenii de referință din viața acestuia, aflați astăzi la Portret Obiectiv la TVR MOLDOVA, ora 17.00.