Doamna Olga Nemerenco a școlit zeci de generații de elevi, iar acum, la 91 de ani, își amintește cu drag de vremurile când
și-a început activitatea didactică.

OLGA NEMERENCO, fostă profesoară, com. Viișoara, r-nul Glodeni: Cariera am început-o în anul 1958. Când am terminat Institutul Pedagogic din Bălți, la limba și literatura moldovenească cum era atunci. Am nimerit în raionul Brătușeni, în satul Fântâna Albă. Am lucrat acolo vreo trei ani.

După aceea, a mers să predea la școala din satul său de baștină, Viișoara, Glodeni, unde locuiește și acum.

Am avut și ore de limbă că nu era specialist și de istorie. Pe urmă, au venit și alți profesori, eu am rămas cu istoria.

Astfel, a fost nevoită să însușească rapid noua disciplină.

La istoria fugitiv, într-un an, toate istoriile le-am trecut, veneau de la Chișinău, nu erau lectori. Aici eu trebuia să muncesc mai mult deja. La bibliotecă nu era nimic și greu era. Iată cartea asta mi-a trimis-o din România o verișoară și eu m-am folosit de ea până când o început să apară literatura noastră.

Multe dintre faptele istorice pe care le povestea elevilor le-a cunoscut în realitate.

Doar eu sunt aceea, care am trecut prin război, foamete, deportări, una e în carte, dar alta când le trăiești, le suferi, le vezi. Tata a fost omorât pe front. Mama mea a rămas cu două fete. Eu și o soră mai mare. Ne trimitea cu boii, vacile la păscut. Mâncam ce era. Dormeam cu capul pe prag, în tindă, așa era vremea, nu pe canapea.

De aceea, spune că trebuie să apreciem oportunitățile din ziua de azi.

În magazine sunt de toate. Aici aproape de noi este piață. Mă duc în fiecare duminică, e scump, dar eu sunt mulțumită și de pensia pe care o am. Am ajuns la 8000 lei, dar de la început era puțin.

Chiar și după pensionare a continuat să activeze ca profesoară.

Am ieșit la pensie în anul 1989. Nu avea cine învăța copii, am lucrat încă șapte ani după pensie. Pe urmă eu am renunțat. Am considerat că e destul.

Dar nu uită de școală și de discipolii săi.

Îmi place foarte mult la 1 septembrie. Mă invită întotdeauna, dar eu mă duc și neinvitată. Sufletul mă doare, dacă toată viața a lucrat în învățământ. Îmi place să-i văd bucuroși, sănătoși, însă acum au rămas foarte puțini copii. De exemplu fetița asta e lector la institutul din Bălți. Mulți au decedat din ei. Fetița asta e lector la Chișinău. 

Pe lângă munca intelectuală, a lucrat mult și fizic. 

De-atâta eu am ajuns la vârsta asta. Eu înainte de lecții mă duceam la vie, mă duceam și prășeam, în grădină, mâncare. Asta consider că m-a ținut în formă. Eu fizic lucrez și azi.

La anii săi, nu are odihnă, ba chiar întinde și o mână de ajutor vecinilor. Are și o mică bibliotecă, unde citește fără a avea nevoie de ochelari. Nu se plânge de problemele de sănătate, ci dimpotrivă.

Sănătatea cum ți-o păstrezi, așa o ai. La vârsta mea, eu mulțumesc. Nu am nici o boală. Ne-am scos niște dinți și trebuie să mă duc acum să mii pună.

Doamna Olga Nemerenco se bucură de viață indiferent de vârstă și poate fi un exemplu de admirație pentru mulți dintre noi.

Ce-mi doresc? Sănătate, pace. În primul rând pace.

Reporter: Alexandru Leahu
Imagine: Vasilii Dovganiuc