Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj de condoleanțe, subliniind că Mircea Lucescu va rămâne pentru totdeauna în inimile iubitorilor fotbalului românesc și european.
„Fotbalul românesc și european este în doliu. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari jucători și antrenori din istoria fotbalului românesc, a trecut în neființă. Va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre", a scris Igor Grosu, pe Facebook.
„Mulțumim pentru momentele de bucurie pe care ni le-ați adus. Drum lin, maestre…"
Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători din istoria fotbalului românesc, a murit marți seară, 7 aprilie 2026, la București, la vârsta de 80 de ani, a anunțat Spitalul Universitar de Urgență.
Citește și: Mircea Lucescu, o carieră impresionantă. Era în top 50 antrenori din lume
Mircea Lucescu s-a născut pe 29 iulie 1945, la Bucureşti. Şi-a început carieră de jucător la 16 ani, iar la vârstă majoratului a debutat cu Dinamo în prima divizie de fotbal.Între 1965 și 1967 a evoluat în eşalonul secund la Ştiinţa Bucureşti. Jucător de atac, a avut 360 de prezenţe în prima divizie și a marcat 78 de goluri.
Mircea Lucescu este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee, la egalitate cu Pep Guardiola, după Șir Alex Ferguson, cu 49 de cupe.
În 2019, a fost inclus de revista France Football pe lista celor mai buni 50 de antrenori din istorie. Din 2024, a condus din nou echipa națională a României cu obiectivul de a califică țară noastră la Mondialul din acest an.