Social

De la contabilitate la IT: Ce poți studia la Centrul Municipal de Educație a Adulților din Chișinău?

De la contabilitate la IT: Ce poți studia la Centrul Municipal de Educație a Adulților din Chișinău?

Accesul gratuit la educație le-a deschis drumuri pe care le credeau închise. Pentru sute de oameni, Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților din Chișinău a devenit nu doar un loc unde studiază o meserie nouă, ci și un spațiu unde redescoperă încrederea în sine. Ideea de a fi din nou elev nu are legătură cu anii tinereții, ci cu dorința de a-şi schimba viața.

Olga Celan are 46 de ani. A lucrat toată viața într-o companie privată, însă visul ei a fost să facă contabilitate. Așa că s-a înscris la curs, iar la scurt timp și-a găsit un loc de muncă în domeniu. Acum, continuă să învețe IT și engleză pentru a putea avansa în carieră.


OLGA CELAN, cursant: Noi am început cursul cu contabilitate. Acum facem cursuri de IT și de engleză. Dar când am început cursul de contabilitate, atunci am fost invitată la interviu și am fost angajată în calitate de contabil operator. Anterior, am activat în alt domeniu, a fost declarat vamal într-o companie, dar în contabilitate mai mult mă regăsesc.

Iar Eugenia Chiochiu, în vâstă de 45 de ani, a lucrat ca ajutor de contabil, apoi a plecat peste hotare. Revenită în țară. S-a înscris la un curs de IT, pentru a ține pasul cu schimbările.


EUGENIA CHIOCHIU, cursant: După ce am fost peste hotare și când am revenit înapoi, pentru a te angaja trebuie să cunoști cum s-au schimbat datele de la calculator, pentru că s-au reînnoit. Noi ce am învățat la universitate a fost una, dar acum s-a reînnoit totul. Și acest centru e o mare scăpare pentru noi, persoanele mai în vârstă.


TATIANA BUJNIȚA-TRICOLICI, mentor, Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților: Anul acesta avem trei specialități. Cursul durează jumătate de an, e cel mai de durată curs. Este domeniul contabilitate, turism și design vestimentar. Și fiecare din aceste domenii au un mentor, care duce cursanții de la reprofilare, pentru că majoritate au studii superioare, au stat acasă cu copii mici sau își reprofilează în genere domeniul, vor să facă o schimbare esențială în viață. Mentorii suntem responsabili de starea lor de bine, dar și motivându-i persoanele să fie angajate.


Adulții de diferite vârste participă şi la cursuri de dezvoltare personală și leadership. Printre ei o găsim și pe Maria Negru, fosta profesoară de limbă română, revenită din Germania după 13 ani. Pentru ea, centrul a fost nu doar o școală, ci și o comunitate.


MARIA NEGRU, cursant: De un an am revenit din Germania, vreo 14 ani am fost acolo, am fost căsătorită. Și mă gândeam, Doamne cu ce o să mă ocup eu la Chișinău? Eu am luat clubul seniorilor, pentru că sunt de vârsta a trei. Am cunoscut niște doamne. Aici am luat clubul de joi și a psihologului. Trec prin niște situații dificile în familie, avem bolnavi.


Centrul oferă peste 50 de programe gratuite de dezvoltare personală, profesională și educație civică: de la informatică, antreprenoriat, design vestimentar la arta comunicării, limbi străine sau gândire critică.


NATALIA ZAEȚ, director, Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților: Cele mai solicitate cursuri sunt limbile străine, pe parcusrul anului trecut am avut și limba engleză pentru începători, limba italiană, limba germană pentru începători. Un curs foarte solicitat este limba română pentru alolingvi. Mai departe este cursul scriirea de proiecte, cursuri de contabilitate 1C și desigur toate cursurile de dezvolatre a competențelor de dezvoltare digitală.


În doar doi ani de la înființare, peste 6500 de persoane au trecut pragul Centrului Municipal de Învățare și Educația Adulților din Chișinău.


REPORTER: OLGA SARIVAN Imagine: Mihai Lisnic

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter