Mai multe străzi din orașul Durlești au intrat, peste noapte, în reparații, după ce localitatea a rămas fără administrație funcțională în urma arestărilor de la sfârșitul lunii februarie. În timp ce autoritățile intervin de urgență în suburbie, locuitorii Chișinăului se declară nemulțumiți că problemele din oraş rămân, în continuare, nerezolvate.
După ședința Comisiei pentru Situații Excepționale de duminică seară, Primăria Chișinău a mobilizat, de dimineaţă, echipe din toate sectoarele oraşului pentru lucrări de salubrizare şi de reparație a drumurilor din Durlești.
Locuitorii din Durleşti s-au bucurat de forfota din localitate.
Locuitorii Chişinălui susţin că nu e nimic rău în faptul că municipalitatea a repartizat echipe de muncitori în suburbia oraşului, însă ar fi trebuit, mai întâi de toate, să rezolve problemele din Capitală. Bunăoară, strada Zamfir Arbore din centrul Chişinăului este plină de cratere. O situaţie similară este şi pe străzile Sfântul Andrei, Gheorghe Asachi, Lăpuşnei şi Ţărânei.
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, vine cu o explicaţie:
ION CEBAN, primarul Chişinăului: Noi continuăm să intervenim de o lună de zile pe străzile și drumurile din Chișinău, sunt mai mult de 200 deja de drumuri pe care s-a intervenit. O să intervenim, o să ajungem și în curțile blocurilor de locuit.
Amintim că, în 27 februarie, primarul orașului Durlești, Eleonora Șaran, și viceprimarul Mihail Enachi au fost reţinuţi de ofiţerii CNA, în urma unor descinderi într-un dosar privind scheme de înstrăinare a terenurilor. Potrivit anchetei, pământurile au fost cumpărate la preț simbolic și revândute dezvoltatorilor imobiliari cu până la 40.000 de euro și cu falsificări de extrase cadastrale și acte de proprietate. Prejudiciul estimat depășește 15 milioane de lei.