Politic

Conducerea României, în vizită la Chișinău. Despre ce au discutat oficialii

Conducerea României, în vizită la Chișinău. Despre ce au discutat oficialii

Proiecte investiţionale comune, dezvoltarea infrastructurii şi sprijin în reformele asumate de Chișinău în parcursul de integrare europeană. Sunt domeniile în care România va continua să ofere asistenţă Republicii Moldova. Declaraţiile au fost făcute de premierul României, Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, care au efectuat astăzi o vizită oficială la Chişinău. Atmosfera în care au fost primiţi oficialii români a fost mai degajată ca niciodată, iar omologii s-au salutat prieteneşte.

Cei doi premieri au discutat despre continuarea proiectelor investiţionale comune. Iar Marcel Ciolacu a declarat că deja este pregătită a doua tranşă din ajutorul nerambursabil oferit de Guvernul României, în valoare de 100 de milioane de euro.

DORIN RECEAN prim-ministrul Republicii Moldova: „Aceste 9 proiecte valorează 28 de milioane de euro şi ele vor merge in investiții pentru oportunitățile companiilor noastre şi vor dezvolta localitățile din Republica Moldova.”

MARCEL CIOLACU prim-ministrul României: „Eu vă garantez că în viitoare şedinţă de guvern se vor debloca banii pe proiecte în ceea ce privește apa potabilă, canalizare - punctuale pentru sprijinirea satului din Republica Moldova, să fie un sat european, etapă prin care România a trecut.”

Discuţiile au continuat şi la legislativ, unde președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, l-a întâlnit pe omologul său, Nicolae Ciucă. Președintele Senatului României a reiterat sprijinul României în parcursul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi a enumerat avantajele unui stat membru al UE.

NICOLAE CIUCĂ preşedintele Senatului României: „Ca țară cu drepturi depline începând din 2007, România a beneficiat de spijin financiar de 54 miliarde de euro. Anul trecut am reuşit să avem o creştere economică şi să depășim aceste crize suprapuse reuşind un grad de absorbție de 11 miliarde de euro din fonduri europene. Este absolut necesar ca RM să beneficieze de această decizie. Comisiile de specialitate lucrează împreună şi la București şi la Chișinău, în felul acesta transferul de expertiză este facilitat.”

IGOR GROSU preşedintele Parlamentului Republicii Moldova: „Am stabilit cum vom mobiliza expertiză mai ţintită şi mai focusată pe anumite proiecte, aşa ca şi din partea noastră să fie formulate așteptările cât mai clare, ceea ce va permite colegilor din Senat, Camera Deputaţilor să mobilizeze expertiza pe proiecte şi domenii concrete de asistenţă juridică.”

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au avut întrevederi şi cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta este prima vizită externă a lui Ciolacu şi Ciucă după rocada guvernamentală de săptămâna trecută.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter