Experții Secției tehnico-explozive a Poliției au stabilit preliminar că drona depistată în raionul Florești prezintă elemente specifice tipului „Gerbera” utilizat de Federația Rusă. Investigațiile oamenilor legii se desfășoară după înregistrarea exploziilor joi dimineață în nordul Republicii Moldova, în raionul Florești și în localitatea Camenca, regiunea transnistreană.
Potrivit constatărilor preliminare, este pentru prima dată când pe teritoriul Republicii Moldova este depistat un aparat de acest tip, acesta fiind dotat inclusiv cu cameră de bord. Experții au stabilit că drona a intrat în coliziune cu un copac, ulterior căzând la sol și explodând.
Potrivit reuters.com, Gerbera este o dronă ieftină, cu rază lungă de acțiune, despre care serviciile de informații ucrainene spun că este fabricată din materiale precum placaj și spumă și asamblată la vastul complex rusesc din Alabuga.
Aparatul de zbor are o anvergură a aripilor de 2,5 metri, o greutate maximă de 18 kilograme, o viteză maximă de 160 de kilometri pe oră și o rază de acțiune de până la 600 de kilometri, potrivit serviciilor de informații ucrainene. Drona este propulsată de un motor de mici dimensiuni amplasat în partea din spate, care învârte o elice din lemn.
Ucraina și analiștii occidentali spun că Rusia folosește Gerbera ca o modalitate ieftină de a suprasolicita apărarea antiaeriană ucraineană.
Drona poate fi folosită drept momeală, pentru a atrage atenția apărării antiaeriene de la dronele Shahed, mult mai scumpe și echipate cu focoase puternice. Analiștii spun însă că, de la apariția Gerbera, au fost dezvoltate și alte variante, dotate cu focoase ușoare sau echipamente de recunoaștere.
Polițiștii din Republica Moldova continuă examinările pentru stabilirea exactă a modelului, producătorului, caracteristicilor tehnice și a tuturor circumstanțelor incidentului. Identificarea exactă a aparatului urmează să fie confirmată în urma expertizelor de specialitate.
Patru aparate de zbor fără pilot au traversat, joi dimineață, spațiul aerian al Republicii Moldova, pe fondul atacurilor masive lansate de Rusia asupra Ucrainei. Din motive de securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost închis.
Potrivit Ministerului Apărării, primul aparat de zbor fără pilot a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 06:14, din direcția localității Chelimenți, regiunea Cernăuți, Ucraina, și a traversat frontiera în direcția localității Larga, raionul Briceni. Două minute mai târziu, obiectul a părăsit spațiul aerian național și s-a deplasat înapoi spre Ucraina.
Un alt obiect neidentificat a fost observat la ora 05:21 de o patrulă a Poliției de Frontieră. Acesta se deplasa din direcția localității Velicoe Coșnița, regiunea Vinița, spre localitatea Vasilcău, raionul Soroca, după care a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova.
Ulterior, la ora 06:35, un alt obiect a traversat spațiul aerian național din direcția Pridnistreanske, regiunea Vinița, Ucraina, spre Volovița, raionul Soroca. La ora 06:45, acesta a fost observat de cetățeni, deplasându-se pe direcția Gura Căinarului – Lunga – Băhrinești – Gura Camencii, raionul Florești.