Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a extins pe 4 iunie competența SA Moldovagaz în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene. Moldovagaz a obținut dreptul de a furniza gaze naturale în partea stângă a Nistrului pentru perioada august 2025 – aprilie 2026. Biroul politici de reintegrare a precizat că această situație nu poate să depășească data de 30 septembrie 2026, atunci când expiră contractul dintre Moldovagaz și Gazprom.
ANRE a precizat că această decizie a fost luată la solicitarea Ministerul Energiei, care a propus extinderea perioadei cu încă trei luni, pentru perioada 1 aprilie 2026 - 30 iunie 2026.
Ministerul Energiei a argumentat necesitatea acestei decizii pentru a asigura o continuitate a aranjamentelor operaționale și contractuale existente, inclusiv în ceea ce privește serviciile de transport, echilibrare și flexibilitate, prestate în cooperare cu SRL Vestmoldtransgaz, precum și prin necesitatea planificării eficiente a rezervării capacităților de transport în corelare cu calendarul anual de licitații publicat la nivel regional.
Pe 18 august 2025, SA Moldovagaz a fost desemnată să asigure aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pentru perioada 1 septembrie 2025 – 31 martie 2026.
Ministerul Energiei a motivat atunci că întreprinderea moldo-rusă este singura entitate care poate livra gaze naturale către malul stâng în temeiul contractului cu Gazprom.
Până la 1 ianuarie 2025, regiunea transnistreană a depins exclusiv de importurile dintr-o singură sursă, Gazprom, livrările efectuându-se în baza contractului din 29 decembrie 2006, încheiat între Moldovagaz şi Gazprom, al cărui termen de valabilitate a fost prelungit pe 29 octombrie 2021 până la 30 septembrie 2026.
În august 2025, Ministerul Energiei a mai precizat că Moldovagaz era unica entitate care a asigurat până atunci livrarea în regiunea transnistreană a gazelor naturale achiziționate atât de la Gazprom până la 31 decembrie 2024, cât şi de la alți furnizori/traderi începând cu 1 ianuarie 2025 în baza relațiilor contractuale cu Tiraspoltransgaz.
Pentru a evita scenarii critice şi de instabilitate
Biroul politici de reintegrare a optat de asemenea atunci pentru aceeași logistică pentru a evita scenarii critice şi de instabilitate, care ar putea afecta locuitorii din regiunea transnistreană a căror capacitate de plată este influențată de situația economică precară la nivel local.
„Biroul politici de reintegrare apreciază ca fiind pe moment oportună examinarea opțiunii de instituire a unei reglementări specifice şi temporare privind aprovizionarea regiunii cu gaze naturale. Această reglementare ar permite continuarea livrării gazelor naturale în baza unor contracte convenite cu Tiraspoltransgaz, exclusiv pentru necesitățile de consum ale regiunii transnistrene”, se precizează în decizia ANRE din august 2025.
„Perioada maximă de valabilitate a unei astfel de reglementări nu poate depăşi termenul de valabilitate a contractului între SA Moldovagaz şi SAP Gazprom (30 septembrie 2026), interval în care lanțul de aprovizionare cu gaze naturale al regiunii ar urma să se conformeze treptat şi deplin prevederilor normative în domeniu.”