TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Limba română, promovată ca instrument de integrare și coeziune socială

Ediția din acest an a Săptămânii Educației a adus la Chișinău un amplu dialog privind rolul limbii române în consolidarea coeziunii sociale și extinderea educației multilingve în Republica Moldova. Reprezentanți ai autorităților, cadre didactice și parteneri internaționali au discutat despre programele de formare, noile metodologii de predare și măsurile prin care limba română poate deveni un instrument tot mai important de integrare și participare civică.

Din luna august, profesorii care predau în limba română vor beneficia de instruiri și de noi metodologii de predare.


“Vom avea niște ateliere care ne vor ajuta să aplicăm în practică diferite strategii de lucru cu elevii la clasă și sperăm că acest program va avea succes”, a declarat Elena Patraș, director adjunct, Liceul Teoretic “Maxim Gorki”, Bălți.


“Necesitatea studierii limbii române este foarte importantă acum. Limba română se studiază mai intens și observăm că este foarte solicitată chiar și de către locuitorii de pe malul stâng al Nistrului”, a spus Ana Titirenco, profesoară de limba și literatura română, Liceul “Lucian Blaga”, Tiraspol.


“În primul rând, în grădinițe trebuie să avem limba natală. La 4-5 ani, copiii să vorbească numai în limba natală: găgăuză, bulgară. După asta, deja prin program, în școli se poate vorbi în orice limbă”, a menționat Serghei Anastasov, primar, municipiul Comrat, UTA Găgăuzia.


Cursurile gratuite de limba română pentru adulți continuă, cu o estimare de 25 de mii de participanți până în 2028. Anul trecut, circa 10 mii de persoane au beneficiat de aceste cursuri.


“Anul acesta, la moment, avem 4500 de persoane și se elaborează nivelul B2 și atunci vom intra și la nivelul B2 de învățare. Am înregistrat, hai să zicem, niște rezultate frumoase la nivel de elaborare a produselor. Avem elaborate manuale, caiete de exerciții”, a declarat Alexandra Barbăneagră, rector, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”.


“Din februarie până în mai au fost desfășurate opt sesiuni în care am testat peste 700 de elevi, s-au înscris peste 900. Tot în premieră pentru Republica Moldova, dacă elevul obține un certificat de nivelul B2 și superior, atunci, la cerere, poate să obțină nota 10 din oficiu la proba de limbă și literatură română din cadrul examenului național de bacalaureat”, a spus Lilia Ivanov, director, Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.


Programul de învățare a limbii române, lansat în 2023, este susținut de parteneri internaționali și va beneficia de investiții majore în următorii ani.


“Pentru următorii patru ani de zile, din bugetul de stat vor fi alocați încă 192 de milioane de lei pentru implementarea unui șir de acțiuni care vor contribui la dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română a elevilor și adulților, pentru perfecționarea continuă a cadrelor didactice, dezvoltarea materialelor didactice”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării.


“Acest curriculum este important. El face parte dintr-o viziune mai amplă reflectată în foaia de parcurs pentru incluziunea copiilor refugiați în sistemul educațional. Iar în acest cadru, educația multilingvă este înțeleasă ca o condiție necesară pentru societate, participare și coeziune socială”, a menționat Maha Damaj, reprezentantă UNICEF în R. Moldova.


Până în 2028, fiecare a cincea școală din Republica Moldova ar urma să devină instituție multilingvă, iar limba română să fie tot mai prezentă în procesul educațional.

author-img_1

Gabriela Suleac

Reporter