Cultură

Clădirea Zemstvei va fi restaurată. Ce planuri are Muzeul Național de Etnografie

post-img
A fost semnat contractul de execuție pentru proiectul de restaurare și reabilitare a edificiului între Muzeu, beneficiarul proiectului, Agenția pentru Dezvoltare Regiunală Chișinău ca implementator și compania care va efectua lucrările
Sursa foto: Facebook: Ministerul Culturii

Clădirea Zemstvei va fi transformată într-un centru cultural modern, anunță Ministerul Culturii. Proiectul de restaurare va pune la dispoziția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală o suprafață de peste 1.800 de metri pătrați, oferind spații noi.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, astăzi, 11 martie, a fost semnat contractul de execuție pentru proiectul de restaurare și reabilitare a edificiului între Muzeu, beneficiarul proiectului, Agenția pentru Dezvoltare Regiunală Chișinău ca implementator și compania care va efectua lucrările.

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală va oferi cinci săli pentru expoziții temporare, ateliere specializate de restaurare (textile, ceramică, metal, hârtie), două săli polivalente pentru evenimente social-culturale și spații moderne pentru artiști și vizitatori.

Valoare totală a proiectului este de 81.169 milioane de lei, contribuția Ministerului Culturii este în valoare de 12 milioane de lei, restul fondurilor fiind asigurate prin Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR).

„Proiectul, planificat cu o durată de 36 de luni, își propune să transforme acest spațiu într-un punct de reper pentru turiști și pentru comunitatea locală”, precizează autoritățile.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter