Află cu TVR Moldova cele mai importante evenimente care au avut loc luni, 9 iunie.
Protest la Ministerul Justiției: Se cere urgentarea judecării lui Nicanor Ciochină
Zeci de oameni s-au adunat luni în faţa Ministerului Justiției să ceară urgentarea judecării primarului din Boldureşti, acuzat că a accidentat mortal un copil cu maşina şi a fugit de la locul faptei. Protestul a început în jurul orei 12.00. Participanţii şi-au arătat nemuţumirea, spunând că se tergiversează judecarea lui Nicanor Ciochină, primar de Boldureşti, acuzat că ar fi lovit mortal cu maşina primăriei pe Mihăiță Beșliu, un adolescent de 14 ani, care ar fi fugit. Dosarul se află de un an în instanță şi încă nu a fost pronunţată nicio hotărâre în acest caz. Acest fapt i-a permis lui Ciochină să obţină un nou mandat de primar al localităţii, la alegerile care au avut loc acum o săptămână.
Ministerul Justiției spune că nu poate interveni în cazul Ciochină
Ministerul Justiției susține că nu poate interveni în cauze aflate pe rol ca reacție la protestul organizat în fața instituției legat de procesul primarului de Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit că a accidentat mortal un copil și a fugit de la locul faptei. „Situația creată la Boldurești, când un fost primar acuzat că a accidentat mortal un copil a fost reales în funcție, este un caz îngrijorător. Conform cadrului legal, justiția se înfăptuiește exclusiv prin Curtea Supremă de Justiție, curțile de apel și judecătorii. Prin urmare, Ministerul Justiției nu poate interveni în cauze aflate pe rol. Totodată, înțelegem preocuparea legată de durata procedurilor și subliniem că evitarea întârzierilor este esențială pentru menținerea eficienței și credibilității justiției. Asemenea cazuri trebuie examinate cu responsabilitate și fără întârzieri”, a precizat Ministerul Justiției.
Președintele României Nicușor Dan întreprinde prima sa vizită în R. Moldova
Astăzi, 10 iunie, președintele României, Nicușor Dan, efectuează prima sa vizită în Republica Moldova. El va fi primit de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. „Această vizită reconfirmă caracterul profund și special al relațiilor bilaterale construite pe baza legăturilor istorice, culturale și de limbă și reflectă angajamentul comun pentru consolidarea și extinderea cooperării bilaterale în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, se spune într-un comunicat al Președinției Republicii Moldova. Ceremonia de întâmpinare va avea loc la ora 13:40. La ora 15:10, cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă comună. De asemenea, Nicușor Dan va avea întrevederi cu președintele Parlamentului Igor Grosu și cu premierul Dorin Recean.
Ironia sorții. Angajat al Penitenciarului nr. 13, trimis după gratii la propriul loc de muncă
Angajatul Penitenciarului nr. 13 din Chișinău, reținut după evadarea unei condamnate cu cetățenie ucraineană, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în același penitenciar unde era angajat. Decizia a fost luată luni de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Angajatul închisorii este suspectat că ar fi ajutat o ucraineancă să evadeze din închisoare. Joi, 5 iunie, în jurul orei 17:00, o deținută în vârstă de 23 de ani, cetățeană a Ucrainei, a evadat din Penitenciarul nr. 13 Chișinău. Imediat după incident, administrația penitenciarului, în colaborare cu subdiviziunile Poliției, a instituit stare de alertă și a declanșat acțiuni specifice de căutare a persoanei evadate.
Biroul de Reintegrare, despre situația din Transnistria: Tiraspoltransgaz este responsabilă
Compania Moldovagaz informează că volumele de gaze contractate de malul stâng al Nistrului sunt livrate fără impedimente. Precizarea este făcută de Biroul Politici de Reintegrare, în contextul unor probleme legate de furnizările de gaze în regiunea transnistreană semnalate pe rețelele de socializare, inclusiv de unii experți. „Modul în care Tiraspoltransgaz decide să redistribuie aceste volume nu este convenit cu noi. Oficiul reprezentantului politic din partea Tiraspolului nu a contactat Chișinăul pentru a semnala existența unor probleme”, se spune într-un răspuns oferit de Biroul Politici de Reintegrare al Republicii Moldova. Pe rețelele de socializare și unii experți de la Chișinău vorbesc despre faptul că Rusia ar fi redus considerabil volumele de gaze livrate în regiunea transnistreană cu scopul de a provoca destabilizări în Republica Moldova.
Ne așteaptă zile toride. Recomandările medicilor
Se anunţă zile fierbinţi și ar trebui să fim pregătiți să le ţinem piept. Medicii recomandă să ne ferim de razele directe ale soarelui, să ne hidratăm şi să ne alimentăm corect şi să purtăm haine în culori deschise din stofe naturale. Folosirea cremelor cu factor de protecţie este la fel de importantă. Deşi maximele din termometre au depăşit astăzi 30 de grade la soare, pe străzile Chişinăului, în parcuri şi pe alei am surprins mai mulţi oameni. Aceştia ne-au spus că se feresc de razele directe ale soarelui şi au grijă să se hidrateze. Dana Ţopa, medic: „Cei mai mulţi suferă persoanele în vârstă. Mai ales cei care au boli cronice, hipertensiune, diabet zaharat şi copiii. Bioclinica recomandă că trebuie băut un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute”.