Autoritatatea Națională de Integritate a găsit la un fost șef din Inspectoratul Național de Investigații, Sergiu Solovei, avere nejustificată în valoare de aproape 1,5 milioane de lei. În 2022, procurorii anticorupție, oficiul Sud, au efectuat percheziții la Solovei, care deținea atunci funcția de șef al Direcției investigații „Sud” a INI, într-un dosar de îmbogățire ilicită. Acțiunile oamenilor legii s-au desfășurat în contextul unor investigații legate de contrabandă cu țigări.
„Se constată încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către Sergiu SOLOVEI, în calitate de ex-funcționar public cu statut special al IGP al MAI. Se constată existența unei diferențe substanțiale între averea deținută, veniturile obținute și cheltuielile realizate de către dl Sergiu Solovei, împreună cu soția sa, pentru perioada 01.08.2016 - 15.08.2022 în mărime totală de 1.479.654 de lei, precum și caracterul nejustificat al deținerii acestei averi”, se menționează în actul de constatare.
Totul a pornit de la o sesizare adresată Autorității potrivit căreia Sergiu Solovei ar deține personal, prin intermediul unor persoane, bunuri a căror valoare depășește substanțial mijloacele dobândite legal și declarate. Inspectorul de integritate a constatat, printre altele, pe parcursul anului 2016 o diferență de 156.595 de lei ca urmare a procurării unui apartament.
Pe parcursul anului 2017, a fost depistată o diferență de 830.153 de lei între numerarul disponibil la zi și cel declarat de subiect ca urmare a procurării unui loc de parcare. Pe parcursul anului 2021, a fost semnalată o diferență în mărime totală de 492.906 de lei în urma procurării unui teren la prețul total de 45.000 de euro, echivalentul a 942.754 de lei.
De cealaltă parte, Sergiu Solovei a menționat că pentru 2016 diferența de 157.882 de lei nu îi poate fi atribuită, deoarece imobilele au fost procurate de o altă persoană. Pentru 2017, a spus el, diferența de 775.300 de lei nu există, deoarece banii au fost declarați anterior pe 14.03.2017. Pentru 2020, a indicat el, diferența de 565.784 de lei nu există, sugerând că inspectorul ar trebui să țină cont de declarațiile anterioare.
Potrivit portalului Anticoruptie.md, Sergiu Solovei a fost numit șef de secție în cadrul Inspectoratului General al Politiei, Inspectoratul Național de Investigații, pe 1 august 2014. Direcția Investigații Sud deservește nouă raioane, Cahul, Cantemir, Cimișlia, Leova, Basarabeasca, Comrat, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Vulcănești.
Pentru anul 2021, Solovei a declarat circa 50 de terenuri, dintre care 39 au fost obținute în același an prin donație. El a mai trecut în declarație două apartamente și două garajuri, un Lexus NX 300 h, cumpărat în 2019 cu 784.000 de lei. În același an, el a vândut un Volvo XC 90 cu 12.000 de lei și un lot cadastral cu 28.000 de euro.
Verificările din 2022 la Sergiu Solovei s-au desfășurat după percheziții ample în șase localități din Republica Moldova, în cazul de contrabandă cu țigarete înregistrat la punctul de trecere a frontieră Vulcănești-Vinogradovca, unde au fost depistate recent peste 3,8 milioane țigări.
Pe 1 august, procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal au deconspirat o schemă de contrabandă la punctul Vulcănești – peste 3,8 milioane țigări de diferite mărci comerciale și cu timbru de acciză autohtonă.
Este vorba de un camion cu remorcă înregistrat în România, care avea o ușă sigilată, așa cum camionul se afla în tranzit - spațiu în care fusese camuflată marfa de contrabandă.