Planul autorităților de a majora treptat vârsta de pensionare pentru militari, polițiști și alți funcționari cu statut special a stârnit nemulțumiri. Sindicatul „Gardianul” avertizează că reforma ar putea determina mai mulți angajați să părăsească serviciul, în timp ce autoritățile susțin că nu există riscul unor plecări în masă.
Potrivit proiectului de lege elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Casa Națională de Asigurări Sociale, vârsta de pensionare pentru aceste categorii de angajați va crește treptat de la 45 la 50 de ani. Modificările vor începe din 2027 și se vor aplica etapizat până în 2036.
Pe lângă vârsta minimă, angajații vor trebui să aibă cel puțin 20 de ani de serviciu și 25 de ani vechime totală în muncă pentru a putea beneficia de pensie.
Sindicatul „Gardianul”, ce reprezintă angajații instituțiilor penitenciare, susține că măsura îi afectează direct pe cei care și-au construit cariera având la bază regulile actuale de pensionare. Reprezentanții organizației spun că munca în penitenciare este una dificilă, desfășurată în condiții de stres permanent, risc ridicat și contact frecvent cu persoane private de libertate.
„Nu vorbim despre privilegii, ci despre o compensație pentru condițiile grele de muncă și restricțiile pe care le au acești angajați pe durata carierei”, se arată în poziția sindicatului.
Sindicaliștii cer ca noile reguli să fie aplicate doar persoanelor care vor fi angajate după adoptarea legii, nu și celor care activează deja în sistem. De asemenea, ei revendică studii suplimentare privind impactul reformei asupra sănătății angajaților și a funcționării instituțiilor penitenciare.
Între timp, în rândul angajaților din penitenciare circulă temeri că schimbările propuse îi vor determina pe unii să își depună demisia înainte ca legea să intre în vigoare.
„Avem deja informații din cadrul MAI, a altor structuri, că o treime din efectiv se gândește să plece pentru că atunci când s-au angajat în aceste structuri ei aveau deja aceste beneficii, garanții sociale”, a declarat deputatul Ion Chicu jurnaliștilor la ședința Parlamentului.
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari: „Nu sunt motive de plecare în masă”
De cealaltă parte, ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a respins informațiile cu pricina. El a afirmat că a discutat situația cu conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și că, în prezent, nu există semnale privind plecări masive din sistem.
„Nu sunt motive de plecare în masă. Aceste discuții apar de fiecare dată când sunt propuse modificări legislative, dar procesul este încă în etapa de consultări și avizare”, a declarat ministrul.
Citește și: Guvernul R. Moldova demarează consultările pentru reforma administrației publice localeProiectul de lege urmează să fie analizat și consultat cu instituțiile vizate înainte de a ajunge pe masa Parlamentului. Proiectul mai prevede că excepție fac funcționarii publici care lucrează în subdiviziuni cu destinație specială, instituții penitenciare de tip închis, case de arest sau în instituții destinate deținuților bolnavi contagioși sau psihici, precum și cei care lucrează în subteran, care vor putea ieși la pensie la 45 de ani, cu condiția unei vechimi de 15 ani exclusiv în aceste activități și a unei vechimi totale de 25 de ani.
În prezent, există aproximativ 23.500 de beneficiari de pensii pentru vechime în serviciu, iar vârsta de pensionare diferă în funcție de instituție — de la circa 40 de ani în penitenciare până la peste 50 de ani în unele structuri precum Serviciul de Informații și Securitate și Centrul Național Anticorupție.