Actorul, regizorul, umoristul și scriitorul Gheorghe Urschi, Artist al Poporului, supranumit „regele umorului”, a împlinit astăzi 78 de ani. Ministerul Culturii a venit, la rândul său, cu un mesaj de felicitare, menționând că Urschi a avut o contribuție importantă la viața culturală a Republicii Moldova și a rămas un nume de referință pentru mai multe generații.
„Gheorghe Urschi este o prezență importantă a culturii naționale, cu o activitate vastă în teatru, film și creație artistică. Prin spectacolele, filmele și textele sale, a avut o contribuție importantă la viața culturală a Republicii Moldova și a rămas un nume de referință pentru mai multe generații. Cu prilejul zilei de naștere, Ministerul Culturii îi adresează felicitări, gânduri bune și recunoștință pentru activitatea sa. Vă mulțumim pentru contribuția adusă culturii și pentru munca de o viață dedicată scenei”, menționează instituția.
S-a născut în 1948 în Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. În 1970 a absolvit Școala de Teatru „Boris Șciukin” din Moscova. A fost actor la Teatrul Republican pentru Copii și Tineret „Luceafărul”. A jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole.
De-a lungul a peste patru decenii de activitate, Gheorghe Urschi a scris cărți, a semnat câteva piese de teatru, scenarii de film și a realizat numeroase emisiuni și concerte. A scris piesele de teatru: „Mezinul” (1979), „Vom trăi și vom vedea” (1986), „Testamentul” (1992), „Testamentul-2” (2001), „Doi cocori, două viori” (2003), „Și iar Chirița!” și mai multe piese pentru copii. Pe unele dintre acestea le-a regizat și a jucat în ele.
Gheorghe Urschi este membru al Uniunii Teatrale și al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A editat câteva volume de nuvele: „Dealul fetelor”, „Insula adolescenței”, „Băiatul cu ghitara”, „Cazuri și necazuri”, „Eu sar de pe fix”, „Scrieri alese în trei volume”. A tradus din literatura rusă: M. Gorki, A. Vampilov, V. Astafiev ș.a. A scris versuri pentru mai multe cântece și a compus câteva piese de muzică ușoară. De asemenea, a semnat și a regizat trei filme: „Cine arvonește, acela plătește”, „Văleu, văleu, nu turna!” și „Fenta”.
A devenit vestit și datorită emisiunii televizate „Teatru de miniaturi”, precum și concertelor susținute prin satele Moldovei împreună cu Maria Urschi, Gheorghe Pârlea, Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Regretatul cântăreț Iurie Sadovnic afirma că „Gheorghe Urschi este un artist total, care merită respectul nostru, al tuturor”.
În iunie 2011, artistul a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare.
În 2008, Gheorghe Urschi a fost distins cu „Ordinul Republicii”, în 2012 i s-a conferit titlul de „Artist al Poporului”, iar în 2019 i s-a acordat Premiul Național. În 2014, de ziua sa de naștere, a devenit Cetățean de onoare al orașului Chișinău. Pe 1 aprilie 2018, el a fost omagiat în cadrul unui spectacol la Palatul Național ”Nicolae Sulac”, la 70 de ani de la naștere.