TV Network
Canalele TVR
Dosare

Omorul de la Soroca: Au târât victima cu un cal și au sugrumat-o. Decizia Curții de Apel

post-img
Curtea de Apel Nord

Doi bărbați condamnați pentru omorul lui Vasilii Rotari, la Soroca, vor rămâne în detenție pentru 20 de ani. Curtea de Apel Nord a respins apelurile prin care aceștia au cerut pedepse mai blânde, dar a majorat despăgubirile acordate familiei victimei.

Potrivit deciziei pronunțate la 9 octombrie 2026, cei doi tineri au fost condamnați la câte 20 de ani de închisoare pentru omor săvârșit cu deosebită cruzime, pedeapsă stabilită anterior de Judecătoria Soroca.

Potrivit probelor, la 14 septembrie 2025, pe timp de noapte, inculpații au mers la domiciliul victimei din satul Ocolina, raionul Soroca. Acolo, după un conflict, i-au aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii, de la care, bărbatul și-a pierdut cunoștința.

Apoi, cei doi, legând picioarele victimei cu o funie, l-au târât cu un cal în pădurea din extravilanul satului, la o distanță de 3 km de localitate.

La intrarea în pădure, făptașii i-au dezlegat picioarele bărbatului, după care, aceeași funie i-au înfășurat-o în jurul gâtului, și au început să tragă calul, în vederea strangulării părții vătămate. După ce l-au tras aproximativ 10 metri, văzând că nu survine decesul părții vătămate, au întreprins mai multe acțiuni pentru sugrumarea/strangularea victimei, fapte care au și dus până în final la decesul ei.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii, făptuitorii au acoperit corpul neînsuflețit cu frunze.

Expertiza medico-legală a stabilit că moartea a survenit prin asfixie mecanică, provocată de strangulare și sugrumare.

Apărarea a cerut reducerea pedepselor sau recalificarea faptelor, însă Curtea de Apel a considerat argumentele neîntemeiate și a menținut condamnările.

Despăgubiri majorate pentru familia victimei

Instanța a admis apelul avocatului familiei victimei și a majorat despăgubirile pentru prejudiciul moral de la 300.000 la 500.000 de lei pentru fiecare dintre cele două persoane îndreptățite la despăgubiri: soția victimei și mama acesteia.

Totodată, cei doi condamnați trebuie să achite solidar 68.000 de lei pentru cheltuielile de asistență juridică ale reprezentării soției victimei.

Decizia Curții de Apel Nord este executorie, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la comunicarea deciziei integrale.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter