Expoziția Națională "Produs Autohton", un eveniment dedicat promovării valorilor autentice moldovenești și susținerii producătorilor locali va avea loc între 22 și 24 august. Acest concept lansat astăzi, își propune să atragă aproape 50 de mii de vizitatori și să valorifice diversitatea produselor regionale din Republica Moldova. Organizatorii invită producătorii locali să depună dosarele de participare la Camera de Comerț și Industrie până pe 18 iulie.
SERGIU HAREA, președinte, Camera de Comerț și Industrie: În pavilionul central va fi o expoziție cu "Produs de…", este despre ceea ce am lansat ceva ani în urmă. Vor fi expoziții regionale cu produse din Hâncești, Fălești, Cahul, unde vom promova regiunile noastre. În pavilionul doi, vom avea antreprenori din domeniul agriculturii și al artizanatului, unde vom promova produsele hand-made, precum și produse din domeniul cosmetic.
ZINAIDA POPA, director, Centrul Expozițional: Vizitatorii vor putea descoperi nu doar produse de calitate, ci și povești despre tradiții, meșteșuguri și identitate. Așa cum a menționat și domnul director, vrem să facem un eveniment feeric, un adevărat festival, cu produse locale, muzică bună și un program artistic.
REPORTER: GABRIELA SULEAC
Imagine: Dumitru Lupu