Extern

The Times: Marea Britanie și Franța ar putea trimite până la 15.000 de militari în Ucraina

Ludovic Marin/Pool/EPA/Shutterstock

Marea Britanie și Franța analizează posibilitatea de a trimite împreună până la 15.000 de militari în Ucraina pentru a oferi garanții de securitate în cazul încheierii unui acord de pace. Informația este relatată de The Times, care citează surse din mediul militar și guvernamental britanic.

Potrivit publicației, Londra ar urma să contribuie cu aproximativ 7.500 de militari, după ce o propunere inițială a conducerii armatei britanice, care prevedea trimiterea a 10.000 de soldați, a fost considerată „nesustenabilă” de Ministerul Apărării. Decizia a fost motivată de efectivele actuale ale armatei britanice, estimate de The Times la circa 71.000 de militari instruiți.


Restul contingentului ar urma să fie format din militari francezi. Deocamdată, doar aceste două state și-au exprimat disponibilitatea de a trimite trupe în Ucraina după încheierea războiului, iar dimensiunea totală a forței ar fi „semnificativ mai mică decât se anticipa inițial”, notează ziarul britanic.


Surse citate de The Times susțin că și un contingent de 15.000 de militari ar putea fi dificil de realizat. În același timp, Germania, un alt aliat important al Ucrainei, ar fi dispusă să desfășoare trupe în apropierea granițelor ucrainene, posibil în Polonia sau România, nu direct pe teritoriul Ucrainei.


The Times precizează că nu a fost stabilită o cifră finală privind numărul de militari, iar eventualul dislocare va depinde de mai mulți factori, inclusiv de condițiile unui acord de încetare a focului și de aranjamentele de securitate convenite.


La 6 ianuarie, la Paris, a avut loc o întâlnire între președintele ucrainean Volodimir Zelenski, lideri ai așa-numitei „coaliții a celor dispuși” și reprezentanți ai echipei de negociere a fostului președinte american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner. În urma reuniunii a fost semnată o declarație privind trimiterea de trupe în Ucraina după încheierea războiului. Documentul a fost semnat de Zelenski, președintele Franței, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Keir Starmer, fără a fi precizată însă dimensiunea exactă a forțelor multinaționale avute în vedere.

author-img_1

Serghei Rusu

Reporter