Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova" (CFM) va fi reorganizată până la 31 decembrie 2026. Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege care prevede transformarea întreprinderii într-o societate pe acțiuni cu capital integral de stat.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în contextul Agendei de reforme aferente Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027.
Potrivit notei de fundamentare, reorganizarea urmărește crearea unei entități mai eficiente din punct de vedere economic și administrativ, care să contribuie la dezvoltarea infrastructurii feroviare și la îmbunătățirea serviciilor de transport.
În urma reorganizării, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova" urmează să fie transformată în Societatea pe Acțiuni „CFM-Infra". Autoritățile precizează că procesul nu reprezintă o privatizare și nu presupune transferul controlului asupra infrastructurii feroviare către persoane private. Capitalul SA „CFM-Infra" va fi deținut integral de stat, iar infrastructura feroviară va rămâne sub controlul statului.
Reorganizarea presupune mai multe etape, inclusiv constituirea mecanismelor instituționale necesare, inventarierea, delimitarea și evaluarea patrimoniului, aplicarea măsurilor de protecție a creditorilor, precum și transferul drepturilor și obligațiilor. În proces urmează să fie asigurată și continuitatea raporturilor de muncă.
Necesitatea reorganizării CFM este prevăzută în Codul transportului feroviar, adoptat de Parlament în 2022. Procesul a început odată cu înființarea Societății pe Acțiuni „Calea Ferată din Moldova „Pasageri și Marfă"".
Finalizarea reorganizării va permite separarea activității de administrare a infrastructurii feroviare de activitatea de transport. Cele două domenii vor funcționa distinct, cu reguli și mecanisme de finanțare adaptate specificului fiecăruia.