Comunitatea europeană a mai făcut un pas pentru sancţionarea oligarhilor din Republica Moldova. Noul mecanism a fost creat special pentru această ţară și a fost aprobat în timp record, la patru zile de la prezentarea inițiativei. Măsura vine după ce, săptămâna trecută, Parlamentul European a cerut Uniunii Europene aplicarea interdicției de a călători în UE dar și confiscarea averilor celor care vor cădea sub incidenţa sancţiunilor.
NICU POPESCU ministrul de Externe al Republicii Moldova: „Miniștrii de externe ai Uniunii Europene în cadrul Consiliului Afacerilor externe au adoptat baza legală necesară pentru ca UE să poată sancţiona persoane şi entităţi care încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Ulterior, UE va veni cu o listă mai concretă. În viitorul apropiat va fi detaliat cu anunţuri suplimentare din partea Uniunii Europene.”
Numele celor care se vor regăsi în lista de sancţiuni încă nu au fost divulgate. Autorităţile de la Chişinău au spus, însă, de mai multe ori că aceste măsuri ar trebui să-i afecteze pe oligarhii Ilan Șor și Vlad Plahotniuc, deja supuşi unor sancţiuni de SUA şi Marea Britanie. Pe de altă parte, la Consiliul Miniștrilor de Externe ai Comunității Europene s-a aprobat un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova, a mai spus Nicu Popescu.
NICU POPESCU ministrul de Externe al Republicii Moldova: „O undă verde, o aprobare a unui nou pachet oferit Armatei Naționale a Republicii Moldova oferit prin intermediul facilității europene de pace. O inițiativă care vine să consolideze capacitățile noaste de securitate și apărare.”
Totodată, ministrul de Externe de la Chişinău a anunţat că misiunea civilă a UE pentru consolidarea securităţii Republicii Moldova va fi activă la sfârșitul lunii mai.
NICU POPESCU ministrul de Externe al Republicii Moldova: „Aproximativ peste o lună cred că UE, dar şi noi cu multă deschidere vor oferi mai multe detalii referitor la instituțiile care vor beneficia de această asistență, cât şi numărul de personal şi calendarul de trimitere a acestei misiuni. Dar deja ştiu că UE pregătește în următoarele săptămâni să trimită la Chișinău această echipă inițială de oficiali care vor pregăti această misiune.”
Săptămâna trecută, ministrul de Externe, Nicu Popescu, s-a aflat la Bruxelles unde a fost depusă, pentru prima dată, contribuția Republicii Moldova la Raportul de extindere al UE pentru anul 2023. Şeful diplomaţiei de la Chişinău a prezentat şi progresele făcute în direcţia celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, în mare parte îndeplinite, după cum afirmă Popescu. În luna iulie, Republica Moldova urmează să trimită o nouă actualizare a derulării procesului de reforme solicitate de UE.